Cultură

Uniunea Scriitorilor a premiat, de Ziua Limbii Române, cei mai buni autori şi titluri de carte apărute în 2022

Uniunea Scriitorilor a premiat, de Ziua Limbii Române, cei mai buni autori şi titluri de carte apărute în 2022

Uniunea Scriitorilor a premiat, de Ziua Limbii Române, cei mai buni autori şi titluri de carte apărute în 2022. Ceremonia solemnă a reunit scriitori, editori, oameni de creaţie şi oficiali de rang înalt.

Evenimentul cultural organizat de Uniunea Scriitorilor reprezintă o radiografie a producţiei literare din 2022. "Opera Omnia", cel mai important premiu al Uniunii Scriitorilor, din Republica Moldova, a fost acordat scriitorului Ion Hadârcă.

A fost apreciat şi efortul tinerilor scriitori. Premiul special pentru Cartea de Debut i-a revenit poetei Maria Ivanov.

MARIA IVANOV poet, premiu special Cartea de Debut. „Contează şi foarte mult faptul că datorită acestui premiu am devenit membru al Uniuniii Scriitorilor, şi, desigur, voi continua să scriu, să contribui la promovarea culturii româneşti în Republica Moldova”.

La categoria critică și istorie literartă a fost premiată Nina Corcinschi pentru volumul "Realitatea ca hologramă". Iar premiul Cartea de Poezia i-a revenit poetului Arcadie Suceveanu.

ARCADIE SUCEVEANU poet, premiu Cartea de Poezie. „Este vorba despre volumul "Terasa Galbenă", cea mai recentă cartea a mea, apărută la Editura ARC. Concurenţa a fost una acerbă şi lucrul acesta bucură pentru că juriul a avut de ales între cărţi bune şi foarte bune”.

La categoria Cartea pentru copii şi tineret au fost premiate scriitoarele Lucreţia Bârlădeanu şi Ionela Hadârcă. Dramaturgul Dumitru Crudu a fost premiat la Proză Scurtă, pentru volumul "Ora cinci şi şapte minute". O distincţie aparte i-a revenit regizorului şi directorului Teatrului "Mihai Eminescu", Petru Hadârcă.

PETRU HADÂRCĂ regizor, premiu Relaţii Culturale. „În această carte sunt numai o sută de piese de teatru, dar la final sunt toate 763 de titluri de piese montate timp de o sută de ani”.

MARIA PILCHIN scriitoare, membru al juriului. „Mi se pare un eveniment foarte necesar, e chiar vorba de utilitarism cultural pentru că aceste premii scot din rând nişte scriitori”.

MONICA BABUC preşedinte, Institutul Cultural Român, Chişinău. „Celebrăm, de fapt, cartea de identitate a poporului nostru şi cei care contribuie la fundamentarea acestei cărţi sunt tocmai scriitorii”.

Gala Premiilor Literare din acest an a fost organizată cu sprijinul Ministerului Culturii al Republicii Moldova și al Direcției Cultură a municipiului Chișinău.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter