Sport

Înotătorul Pavel Alovațki va concura, în bazinul olimpic, în proba de 400 de metri, stil liber

Înotătorul Pavel Alovațki va concura, în bazinul olimpic, în proba de 400 de metri, stil liber

După Alexandra Mîrca și Dan Olaru, alți trei sportivi vor intra în competiție la Olimpiada de la Paris. Unul dintre ei este înotătorul Pavel Alovațki, care va concura, în premieră, la Jocurile Olimpice. Sportivul are un obiectiv clar în față – stabilirea unui nou record al Republicii Moldova, în proba de 400 de metri, spate.

ZFR

PAVEL ALOVAȚKI, înotător: „Mă numesc Pavel Alovațki și practic înotul. Până la vârsta de șapte sau opt ani, făceam dansuri de societate. Părinții m-au dus odată la un club de sport. I-am întrebat dacă mă voi face înot, iar ei mi-au zis că voi practica sportul doar pentru sănătate. După primele medalii şi participări, mi-a plăcut și am decis să rămân în acest sport. Când vezi rezultatul muncii tale îți apare și mai multă dorință, dar și dragoste față de acest sport. Calificarea la Olimpiadă reprezintă cea mai mare performanță. 

A fost după locul 14 la Campionatul European, în proba de 400 de metri, spate. Nu puteam să-mi stăpânesc emoțiile. Îmi tremurau mâinile când am înțeles că am reușit. Eu i-am promis antrenorului meu că voi merge la Olimpiadă și m-am ținut de cuvânt. Atât de mult am mers spre această performanță, am investit atât de multe puteri, timp, nervi, iar acum nici măcar nu realizăm ce s-a întâmplat. Îmi doresc să am cele mai frumoase emoții la Jocurile Olimpice, deoarece asta se întâmplă, de obicei, o singură dată în viață. 

Rezultatul cel mai bun este de 03:55:00. Aș fi mulțumit dacă voi înregistra un timp mai bun decât 03:53:40, deoarece acesta este recordul Republicii Moldova. Medalia de aur de la Jocurile Olimpice este superbă. Unii sportivii de talie mondială își dedică toată viața pentru asta și, într-un final, nu le reușește. Înotătorul Bruno Fratus din Brazilia, de exemplu, toată viața a luptat pentru medalia de aur și doar la 32 de ani a cucerit prima lui medalia olimpică, de bronz. S-a bucurat de parcă ar fi luat aurul. Asta demonstrează că şi medalia de bronz de la Jocurile Olimpice e o performanţă.”

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter