Social

„Detectivi pentru o zi”: Elevii din Chișinău învață să se protejeze pe internet

Detectivi pentru o zi: Elevii din Chișinău învață să se protejeze pe internet

Detectivi pentru o zi. Elevii unui liceu din Chişinău au participat la o lecție interactivă despre cum să se protejeze în mediul online. Campania este organizată de Centrul de Siguranță Digitală, în parteneriat cu autoritățile naționale. Copiii au fost împărțiți în mai multe grupuri și au simulat diverse situații, în care ar fi putut interacționa cu potențiali răuvoitori din mediul virtual. Ei au mai fost provocați să identifice care comportamente și situații online sunt sigure și care presupun riscuri, dezvoltându-și astfel gândirea critică și capacitatea de a naviga responsabil pe internet.

La începutul noului an școlar, Centrul de Siguranță Digitală în parteneriat cu autoritățile naționale au lansat campania de informare "Siguranță digitală pentru fiecare copil!". Scopul acestei acţiuni este promovarea serviciului www.siguronline.md, unicul specializat în abordarea riscurilor digitale la care sunt expuși copiii și tinerii din R. Moldova.


EUGENIA ŢÎGANU, învăţătoare: În zilele noastre, copii au acces la internet la gadget-uri şi nu au supraveghere. Şi atunci, noi învăţătorii, cred că suntem şi datori, să organizăm astfel de lecţii. Ca să fie copii în siguranţă şi să ştie cui să i se adreseze la un pericol din viaţa de zi cu zi. Lecţiile sunt binevenite. Copii au lucrat cu entuziasm, le-a plăcut foarte mult.


Printre cele mai îngrijorătoare tendințe semnalate de organizatori se numără cazurile de bullying cibernetic, timpul excesiv petrecut în fața ecranelor și lipsa de informare a părinților cu privire la stabilirea unor limite sănătoase în relația dintre copii și tehnologie.


LUDMILA BODIU, coordonatoare activităţilor educaţionale, La Strada: În cadrul campaniei au fost realizate două resurse didactice pentru treapta primară şi treapta gimnazială. Astăzi asistăm la activități cu copilaşi de la treapta primară şi a am fost impresionaţi să vedem cât de utilă este această resursă şi cât de bine poate să pregătească copiii să navigheze în siguranţă pe online. Totodată, recomandăm tuturor cadrelor didactice să realizeze această activitate în cadrul disciplinei "Dezvoltare Personală".


Conform datelor naționale, în primul semestru al anului 2025, au fost recepționate 237 adresări pe www.siguronline.md, privind diferite provocări ale copiilor în mediul digital.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter