Actualitate

Ambasadorul Victor Chirilă mulțumește cetățenilor R. Moldova din România pentru mobilizarea la alegeri: "Ați arătat întregii lumi, în număr mare, că vă pasă de viitorul, de destinul nostru"

post-img
sursa foto: Ambasada R. Moldova în România

Ambasadorul Republicii Moldova la București, Victor Chirilă, a transmis un mesaj de recunoștință cetățenilor moldoveni care au votat în număr mare la secțiile din România.

"Dragi cetățeni ai R. Moldova, care ați votat la secțiile de votare din România, Vă mulțumesc din adâncul inimii pentru că ați arătat întregii lumi, în număr mare, că vă pasă de viitorul R. Moldova, de destinul nostru, că suntem oameni liberi, că suntem adevărați europeni", transmite Ambasadorul Republicii Moldova la București, Victor Chirilă.

El a subliniat importanța unității în fața provocărilor și a îndemnat la o mobilizare și mai mare pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, asigurând că echipa Ambasadei va fi pregătită pentru a-i primi.

"Rezultatul Referendumului nu ar trebui să ne descurajeze, dimpotrivă trebuie să ne mobilizeze și mai mult. Drumul nostru spre Europa nu este și nu va fi ușor, suntem ținta unui război hibrid fără scrupule, căruia îi vom face față fiind uniți și încrezători în viitorul pe care dorim să-l construim acasă. În unitatea noastră de azi, este izbândă noastră de mâine.

Le mulțumesc tuturor pentru răbdare și indulgență. Vă așteptăm în număr și mai mare la turul doi al alegerilor prezidențiale și vă asigur ca echipa Ambasadei va fi bine pregătită", adaugă diplomatul.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter