Cultură

Unul dintre cele mai faimoase ansambluri camerale românești - Violoncellissimo, concert în memoria lui Ciprian Porumbescu

Unul dintre cele mai faimoase ansambluri camerale românești - Violoncellissimo, concert în memoria lui Ciprian Porumbescu

Unul dintre cele mai faimoase ansambluri camerale românești - Violoncellissimo, a încântat aseară melomanii din Chisinau. Recitalul a încununat Programul Aniversar "Ciprian Porumbescu", derulat de Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova, din cadrul Guvernului României.

Ansamblul Violoncellissimo a prezentat publicului present in Sala cu Orgă din Chişinău teme celebre din creația lui Ciprian Porumbescu, cu ocazia celebrării a 170 de ani de la nașterea compozitorului român.

MARIN CAZACU violoncelist, director general, Filarmonica ,,George Enescu" din Bucureşti: Poate că lumea o să descopere cu această ocazie ce frumos este acest instrument, ce se potriveşte şi muzicii lui Ciprian Porumbescu, şi muzicii în general, pentru că vom cânta de la muzica barocă până la muzica rock.

HORAŢIU LUDUŞAN membru, Ansamblul ,,Violoncelissimo": Publicul de aici este extrem de primitor şi ne bucurăm de fiecare dată să ne scăldăm în laurii şi aplauzele lor.

"Noi suntem mari fani ai violoncelului şi am venit pentru a asculta muzica de violocel."

"Ne dorim, într-adevăr, ca ziua de astăzi să se sfârşească cu muzică deosebită, care să fie pentru suflet."

Concertul a fost organizat cu sprijinul Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României, dar şi sub înaltul Patronaj al preşedintelui României.

SERGIU NISTOR consilier prezidențial, România: Acest program ne-a oferit prilejul de a onora opera şi viaţa lui Ciprian Porumbescu, dar şi de a cinsti legătura specială dintre România şi Republica Moldova.

NICOLAE IVĂȘCHESCU secretar general, Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova: Se împlinesc 170 de ani de la naşterea lui Ciprian Porumbescu, îl avem aici, în spate, şi sperăm să fie un concert foarte frumos.

EXCELENŢA SA CRISTIAN-LEON ŢURCANU ambasadorul României în Republica Moldova: Într-adevăr este un mod foarte plăcut de a încheia aici, la Chişinău, anul dedicat lui Ciprian Porumbescu.

Violoncellissimo este un ansamblul cameral alcătuit din cei mai buni tineri violonceliști din România.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter