Extern

Statele membre pot începe negocierea contractelor pentru furnizarea de gaze naturale în urma primei licitații comune a UE. A doua rundă de agregare a cererii și de licitare va avea loc în iunie

post-img
Gaze naturale

Statele membre pot începe negocierea contractelor pentru furnizarea de gaze naturale în urma primei licitații comune a UE. A doua rundă de agregare a cererii și de licitare va avea loc la jumătatea lunii iunie, urmând ca alte runde să se desfășoare până la finele anului, a anunțat, marți, vic% din necesarul de gaze deepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, scrie Caleaeuropeană.ro. Acest mecanism a asigurat 80% din necesarul de gaze a Republicii Moldova.

Comisia Europeană a lansat la 10 mai prima licitație internațională pentru achiziția comună de gaze naturale, în cadrul Platformei Energetice a UE, pentru un volum total de aproximativ 11,6 miliarde de metri cubi de gaz.

„Furnizori internaționali de încredere au răspuns la cererea noastră agregată pentru aproximativ 11,6 miliarde de metri cubi de gaz cu oferte pentru furnizarea unui volum total de peste 13,4 miliarde de metri cubi. Este un succes remarcabil. Demonstrează că am avut dreptate să ne punem cererea la comun, să folosim forța de atracție colectivă a Europei și să lucrăm împreună pentru a ne umple depozitele de gaze pentru iarna viitoare. Răspunsul în țările cele mai vulnerabile este deosebit de pozitivă. De exemplu, livrările de gaze solicitate de Bulgaria au fost complet acoperite. În Ucraina și în Moldova, au fost acoperite 100% și, respectiv, 80% din volumele solicitate. Prin urmare, reiterez faptul că AggregateEU a devenit o piață nouă și dinamică pentru cumpărătorii și vânzătorii de gaze naturale din Europa – concepută pentru a consolida securitatea noastră energetică, pe măsură ce eliminăm treptat gazul rusesc, și adaptată la nevoile operatorilor de piață din Europa.”, a declarat Maroš Šefčovič.

Din acest volum, GNL reprezintă mai mult de 20%, iar restul de aproape 80% reprezintă gazele furnizate prin conducte, a mai informat oficialul european.

AggregateEU este numele serviciului de agregare a cererii și de cumpărare în comun, operat de Prisma, furnizorul de servicii, în cadrul Platformei energetice a UE, în conformitate cu Regulamentul 2022/2576 al Consiliului.

În prezent, peste peste 110 companii sunt înscrise în mecanismul AggregateEU și tot mai multe companii se înscriu în fiecare zi. Aceste companii acoperă toate regiunile UE, precum și unele țări din Comunitatea Energetică, și reprezintă toate tipurile de operatori de gaze și consumatori industriali de gaze.

„Toți participanții sunt informați cu privire la rezultatul exercițiului de corelare și vor putea începe negocierile contractuale. După cum știți, această parte se desfășoară în afara mecanismului agregat al UE – fără nicio implicare din partea Comisiei sau a Prisma. Comisia și-a jucat rolul de agregator și de intermediar, iar acum este rândul părților respective să încheie acordurile”, a mai informat Maroš Šefčovič.

În a doua jumătate a lunii iunie, Comisia intenționează să lanseze a doua rundă de agregare a cererii și de licitație, urmând alte trei runde până la sfârșitul acestui an.

„Între timp, eu și echipa mea vom continua să contactăm furnizorii internaționali de gaze pentru a atrage mai mulți dintre ei pentru rundele viitoare. Cred că aceasta este o oportunitate pentru ei de a-și extinde baza de clienți. Și este un câștig pentru toate părțile”, a declarat oficialul european.

Săptămâna viitoare, Maroš Šefčovič va găzdui un comitet director virtual, format din reprezentanți la nivel înalt din statele membre, precum și din țările Comunității Energiei, unde vor discuta aceste rezultate și pașii de urmat.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter