Justiție

„La un pas de o catastrofă”. Recean, despre schema prin care au fost eliberați criminalii periculoși

post-img
Premierul Dorin Recean
Sursa foto: Moldova 1

Premierul Dorin Recean a spus, joi, după ședința Platformei Anticorupție, că Republica Moldova a fost la „un pas de o catastrofă morală și instituțională”. Potrivit Ministerului Justiţiei, după aplicarea legii amnistiei modificate, nouă deţinuţi condamnați pe viată au fost eliberaţi.

„Mă refer la manipulările legislative din jurul legii amnistiei. Am văzut cum câteva amendamente — căci problema nu este în lege, ci în amendamente strecurate ulterior — puteau duce la eliberarea pe bandă rulantă a unor criminali periculoși”, a spus premierul.

„Al doilea factor esențial a fost abuzul din sistemul judecătoresc și din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor. Aplicarea abuzivă a legii în favoarea infractorilor a fost posibilă doar datorită unor amendamente introduse abil, într-un aparent cadru legal, prin complicitate tăcută.”

Citește și: „A fost o provocare”. CSM vorbește despre dificultățile judecătorilor în aplicarea Legii Amnistiei

Șeful executivului a spus că astfel de scheme de viciere legislativă, pentru a favoriza criminali periculoși sau în detrimentul interesului public, nu trebuie să se mai repete niciodată.

Consiliul Superior al Magistraturii a afirmat că Legea cu privire la amnistie a fost „o provocare pentru sistemul judiciar, având în vedere complexitatea aplicării sale în contextul diversității situațiilor specifice fiecărui condamnat”.

De asemenea, Consiliul subliniază că legiuitorul este responsabil pentru reglementarea clară a condițiilor de executare a pedepsei comutate, în scopul protejării drepturilor victimelor și asigurării unei justiții echitabile.

Cu toate acestea, Consiliul afirmă că judecătorii au obligația imperativă de a aplica legea și de a respecta principiile constituționale.

Citește și: Amendamentele la Legea amnistiei, suspendate temporar de Curtea Constituțională

Până în prezent, precizează sursa citată, din numărul total de 77 de demersuri înaintate de Penitenciarul nr. 17, amnistia a fost aplicată în 15 cazuri, fiind respinsă definitiv în 36 de cazuri.

Autoarea amendamentelor la Legea Amnistiei este deputata PAS, Olesea Stamate. Pentru acțiunile sale, parlamentara a fost dată afară din PAS și exclusă din fracțiune.

Pe 9 aprilie, Curtea Constituțională a suspendat modificările aduse Legii amnistiei până la pronunțarea unei decizii. Este vorba despre amendamentele la articolul 7 care prevăd comutarea pedeapsei la treizeci de ani de închisoare, în cazul unei persoane condamnate la detenţie pe viaţă.

Decizia Curții a fost pronunțată în urma unei sesizări a procurorului general al Republcii Moldova, Ion Munteanu.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor