Justiție

PACCO, un proiect anti-Dragalin sau unul serios? Grosu spune ce se întâmplă mai departe

Președintele Parlamentului, Igor Grosu

Parlamentul așteaptă opinia Comisiei de la Veneția despre proiectul creării Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO), instituție ce urmează să rezulte din reorganizarea celor două procuraturi specializate existente: Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizare și Cauze Speciale. Ulterior, legislativul va lua o decizie în acest sens, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi”, de la TVR MOLDOVA.

Totodată, speakerul a afirmat că o delegație a Comisiei de la Veneția urmează să întreprindă o vizită în R. Moldova în decembrie și atunci va fi abordat și aspectul creării PACCO.

„Am zis că așteptăm să vedem opinia Comisiei de la Veneția, după care decidem iarăși, într-un proces deschis, cum mergem mai departe. Asta nu înseamnă că procurorii nu trebuie să-și facă meseria. Ei trebuie să-și vadă de treabă. Campania electorală a schimbat un pic percepția în sensul raportului cu procuratura ca instituție per ansamblu. Acum nu fac diferență între PCCOCS, Procuratura Anticorupție sau cele raionale, regionale. E bine că s-a muncit. Nu trebuie să devină asta un fel de wow. Noi trebuie să venim, să ne apropiem de o normalitate”, a spus Igor Grosu.

Citește și: Aviz negativ pentru PACCO din partea Consiliului Superior al Procurorilor

Proiectul privind crearea PACCO a fost aprobat în prima lectură la începutul lunii februarie în pofida mai multor critici. 

Crearea PACCO prin comasarea celor două procuraturi specializate - Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și Procuratura Anticorupție - a dus la demisia șefei acesteia din urmă, Veronica Dragalin.

Fosta șefă a Procuraturii Anticorupție s-a opus atât verificării integrității etice și financiare a procurorilor și judecătorilor, cât și  comasării celor două instituții. 

Pe fondul acestor divergențe de opinii cu exponenții puterii și al unei presupuse lipse de rezultate în ceea ce privește lupta împotriva corupției electorale, Veronica Dragalin și-a dat demisia.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter