Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova a decis caterisirea a 19 preoți și clerici care au părăsit jurisdicția Mitropoliei Moldovei și au trecut la Mitropolia Basarabiei. Decizia a fost luată în cadrul ședinței din 12 noiembrie, desfășurată la Reședința Mitropolitană din Chișinău, potrivit unui comunicat publicat de tradiția.md. Mitropolia Basarabiei respinge aceste acte emise de Mitropolia Moldovei.
Printre clericii vizați se numără protoiereii Vetcislav Cazacu și Petru Eșanu, de la biserica „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Strășeni, Maxim Melinti, parohul bisericii din Ghidighici, precum și alți slujitori din Chișinău, Rezina, Telenești, Ialoveni, Orhei și raioanele Anenii Noi și Strășeni.
Potrivit deciziei Sinodului, sancțiunile au fost aplicate pentru „părăsirea samavolnică, neîntemeiată și fără carte canonică” a jurisdicției Bisericii Ortodoxe din Moldova. Reprezentanții instituției invocă, de asemenea, încălcarea jurământului depus la hirotonie și faptul că preoților li s-ar fi oferit timp pentru a reveni asupra deciziei.
De cealaltă parte, Mitropolia Basarabiei nu recunoaște validitatea acestor sancțiuni. Într-un comunicat din 26 septembrie 2025, instituția a calificat actele de caterisire drept „abuzive” și „lipsite de orice validitate și de orice fundament statutar”. Mitropolia Basarabiei susține că preoții primiți în jurisdicția sa pot continua să slujească în cadrul Patriarhiei Române.
De la începutul invaziei ruse în Ucraina, mai mulți preoți din Republica Moldova au părăsit Mitropolia Moldovei și au aderat la Mitropolia Basarabiei, pe fondul nemulțumirilor față de poziția Patriarhului Kirill, care a susținut public războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.