Locuitorii unei străzi din sectorul Botanica al Chişinăului s-au pomenit cu mormane de pământ şi resturi de la materiale de construcţii chiar în curţile blocurilor. Oamenii spun că deşeurile au fost aduse în urma reabilitării unui drum adiacent. Responsabilii de la pretura de sector spun că au fost informaţi despre acest caz şi că agentul economic urmează să fie sancţionat, iar deşeurile - evacuate până miercuri, 5 noiembrie.
ANA NEAMŢU, jurnalist TVR MOLDOVA: Anterior, in acest loc era un teren de joacă pentru copii. De câteva luni, însă, aceasta zonă s-a transformat într-un adevărat dezastru. Peste tot sunt normate de pământ, bucăți de asfalt si fier.
Ion Cazacu spune că resturile de asfalt şi de materiale de construcţie au început să apară în curtea blocului în luna iunie. În unele zile, deşeurile erau aduse cu camioanele.
„Am văzut că aduc resturi o lună, două, trei, patru, cinci. Într-o seară a venit noaptea cineva cu un microbuz şi a adus gunoiul de la el din apartament cred că şi l-a turnat aici. Uitaţi-vă că maşinile nici nu pot circula pe aici pentru că totul vine în drum. Chiar şi când plouă - totul vine în drum. Dacă e uscat - tot praful se ridică la noi în locuinţe. E o mizerie totală. Aici alături avem grădiniţă. Toţi copiii din bloc vin şi se caţără aici. Copiii se joacă printre maşini, printre alte terenuri de joacă. Am crezut că se va rezolva problema cu drumul adiacent care a fost în reparaţie şi că o să ia tot acest pământ. Drumul s-a făcut dar pământul a rămas. E foarte periculos. Copiii se urcă, se joacă”.
Locatarii unui alt bloc din sectorul Botanica spun că deşeurile ar fi fost depozitate de către angajaţii Termoelectrica, în urma unor lucrări la rețeaua de termoficare pe o stradă adicacentă, lucru negat de responsabilii Primăriei Chişinău. Pretorul sectorului Botanica, Diana Guba, a spus că de vină s-ar face agentul economic care s-a ocupat de reabilitarea străzii. Aceasta a dat asigurări că, în trei zile, gunoiul va fi evacuat.
DIANA GUBA, pretorul sectorului Botanica: Angajaţii de la Termoelectrica au efectuat nişte lucrări, iar agentul economic care a efectuat lucrările a lăsat şantierul insalubru şi atunci agenţii constatatori ai Preturii sectorului Botanica au sancţionat agentul economic printr-un proces verbal.
Potrivit pretorului, agentul economic urmează si fie sancţionat cu o amendă cuprinsă între 1 500 şi 5000 de lei. Suma urmează să fie stabilită de o comisie specială.