Social

Creștere alarmantă a consumului de droguri în RM: peste 12.200 de persoane în evidența autorităților

Anul trecut, autorităţile aveau în evidenţă peste 12.200 de consumatori

În Republica Moldova consumul de droguri ia amploare. Anul trecut, autorităţile aveau în evidenţă peste 12.200 de consumatori. În realitate, numărul celor dependenți este mult mai mare iar Poliţia luptă cu acest fenomen. Doar anul trecut s-au descoperit peste 1.300 de infracţiuni legate de droguri.

Din cauza multiplelor surse de livrare, consumul de droguri a luat amploare în R. Moldova. Mai ales în Chişinău, narcoticele se pot procura foarte uşor. Traficanţii folosesc magazinele online de pe rețelele sociale și propun tot felul de substanţe interzise.


VIOREL CERNĂUŢEANU, şeful Poliţiei Naţionale: Noi nu putem bloca acele canale de telegram, deoarece la toate solicitările făcute de poliţie în adresa administraţiei Telegramului, cu părere de rău, s-au soldat cu zero reacţii din partea administraţiei în raport cu aceste canale care distribuie, repartizează drogurile.


Şeful Poliţiei susține că, până acum, nu au fost sesizaţi de niciun profesor sau părinte despre conumul de droguri în școli. Poliţia a cerut monitorizarea video în preajma şcolilor şi a cerut acces la camerele de supraveghere. Potrivit autorităților, minorii sunt folosiţi mai mult la distribuirea drogurilor în cantităţi mici. Fenomenul consumului are efecte nu doar asupra sănătăţii ci si asupra societății. Pe lângă consumatori, există alte sute de persoane care comit infracţiuni legate de droguri.


ANGELINA UNGUREANU, jurnalist TVR MOLDOVA: Anul trecut, au fost descoperite 1.301 de infracţiuni legate de droguri, cu 268 mai multe decât în 2024. Potrivit poliţiei, au fost documentate şi peste 5.700 de contravenţii legate de procurarea sau consumul de narcotice, precum şi cultivarea ilegală. Oamenii legii au reuşit să scoată din circuit peste 56 de kilograme de marijuana şi peste 36 de kilograme de sare, un drog sintetic, periculos care generează consecinţe grave.


Poliţia susţine că pe teritoriul R. Moldova nu există acum laboratoare de droguri. Dar sunt puse în circulație toate tipurile de stupefiante, peste 90% dintre ele aduse prin contrabadă. Doar anul trecut, oamenii legii au descoperit peste 40 de cazuri. În unele situaţii, substanţele interzise au fost introduse prin colete sau prin punctele de trecere a frontierelor, în mare parte moldo-ucrainene.


VIOREL CERNĂUŢEANU, şeful Poliţiei Naţionale: Am avut motoarele electrice sigilate ca din uzină, în interior droguri. Am avut televizoare ambalate, sigilate şi noi, în interior droguri. Am avut boxe muzicale, în interior droguri. Am avut trotinetă, unde a fost scoasă bateria şi în locul ei camuflate droguri. Am avut conserve. Am avut situaţii când sub aspect de refugiaţi erau lipite droguro pe corpul persoanelor.


RUSLAN GALUŞCA, şeful Poliţiei de Frontieră: Dacă până la război, la fel, fixam nişte cazuri izolate, acum observăm o creştere a acestui trafic ilicit de droguri, în special cel sintetic, care provine din Ucraina. Aplicăm pe larg echipe canine, care sunt specializate şi pe droguri şi armament în vederea deconspirării acestor scheme.


Autorităţile au propus crearea unui registru al coletelor și înăsprirea legislației în privinţa persoanelor care pun în circuit drogurile sau atrag minori în consum. Mâine, ministrul Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, va fi audiată în Parlament în legătură cu situația traficului de droguri pe teritoriul Republicii Moldova.

author-img_1

Angelina Ungureanu

Reporter