Economic

Câștigul salarial mediu lunar nominal brut a crescut cu circa 17% în anul 2023

post-img
imagine simbol

În anul 2023, câștigul salarial mediu lunar nominal brut al unui salariat a crescut cu 16,9% comparativ cu anul 2022, sau cu 1761,9 de lei. Ca rezultat, acesta a constituit 12209,2 lei, transmite Moldpres.

ZFR

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS), câștigul salarial mediu lunar nominal net a fost de 10372,1 lei, cu 16,5% (sau cu 1472,5 lei) mai mult față de anul 2022.

Cele mai mari valori ale câștigului salarial mediu lunar brut s-au înregistrat în activitățile informații și comunicații – 32530,3 lei (de 2,7 ori mai mult decât media pe țară); activități financiare și de asigurări – 23424,2 lei (cu 91,9% mai mult decât media pe țară); producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat – 18276,8 lei (cu 49,7% mai mult decât media pe țară).

Pe de altă parte, cele mai mici valori ale câștigului salarial mediu lunar s-au înregistrat în activitățile de cazare și alimentație publică; agricultură, silvicultură și pescuit; artă, activități de recreere și de agrement.

În profil teritorial, câștigul salarial mediu lunar brut în anul 2023, în toate unitățile administrativ teritoriale, cu excepția municipiului Chișinău, s-a situat sub media pe țară. Cele mai mici salarii în profil teritorial s-au înregistrat în raioanele Briceni, Glodeni și Ocnița.

În municipiul Chișinău câștigul salarial mediu a fost mai mare decât media pe țară, ajungând la 14884,3 lei, în creștere cu 21,9%.

La sfârșitul anului 2023, numărul salariaților a constituit 733,3 mii de persoane, cu 0,5% mai mult față de sfârșitul anului 2022.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter