Tot mai mulţi absolvenţi de liceu din nordul Bucovinei îşi doresc să-şi continue studiile la o universitate din România. În perioada 3-5 iulie, candidatii au luat cu asalt Palatul Național al Românilor din Cernăuți, unde a funcţionat un centru de admitere.
Chiar din prima zi de admitere, absolventii de liceu din Bucovina de nord au venit în număr mare la centrul din Cernăuţi pentru a prinde un loc la Universitatea Stefan cel Mare din Suceava.
Anastasia Mitric, absolventa: Să continui studiile mele în Universitatea din Romania din Suceava. Am auzit că sunt condiţii bune. Cel mai principal e că acolo e limba română, maternă.
Denisia Bilea, absolventă: Vreau să continui în România, Suceava pentru că acolo se predă în limba română. În Ucraina nu am aşa posibilitate. Au fost destul de mulţi. Am stat aici şase ore, în aşteptare.
Ion, absolvent: Am ales la Universitatea Ştefan cel Mare, drept european şi psihologie. Suceava e aproape de oraşul meu Cernăuţi, limba mea maternă e română, sunt român etnic.
Victoria Scripcar,absolventă: Este ţară europeană, ştiu bine româna, din câte îmi pare mie şi suntem aproape de ţară şi pentru asta vreau să fac studiile chiar acolo.
Anul acesta, Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava a alocat pentru etnicii românii 500 de locuri la licenţă, la 11 facultăți. Pentru programul de masterat sunt 250 de locuri.
LUMINIŢA ANDRUH reprezentant, Universitatea "Ştefan cel Mare", Suceava: Au fost doritori în număr extrem de mare ceea ce ne-a surprins plăcut. Pentru românii de pretutindeni anul acesta avem un număr extrem de generos de locuri bugetate. Fiecare va primi câte o bursă de 900 de lei, asigurate de Ministerul Educaţiei, Guvernul României. Aceştia beneficiază de un loc de cazare în căminele studenţeşti. Avem şapte cămine studenţeşti. Absolvenţii de licee, care fac parte din categoria românii de pretutindeni, atât din Bucovina de Nord cât şi din Republica Moldova, se pot înscrie la una dintre facultăţile Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava şi cu prezenţă fizică, la sediul central, până pe 8 iulie.