Social

Medici rezidenţi ai Universităţii de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” participă la un program de instruire pentru acordarea primului ajutor în caz de calamități și alte situații de urgență

Medici rezidenţi ai Universităţii de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” participă la un program de instruire pentru acordarea primului ajutor în caz de calamități și alte situații de urgență

Peste 160 de medici rezidenţi ai Universităţii de Stat de Medicină și Farmacie "Nicolae Testemițanu" participă la un program de instruire pentru acordarea primului ajutor în caz de calamități și alte situații de urgență. Cursurile sunt organizate de reprezentanți ai Gărzii Naționale din statul Carolina de Nord, Statele Unite ale Americii in cadrul unui parteneriat.

floare carpet

Programul de instruire este organizat la Complexul Sportiv Universitar și acolo medicii rezidenti invață sau consolidează cunoștințele despre tehnici care le VOR permite salvarea mai rapidă a sinistraţilor.


„Acum colega face intubările, la fel aplicarea garoului, cum procedăm în caz de torace sufocant. Aş spune mai mult că a fost ca o recapitulare deoarece noi am trecut şi pe parcursul învăţăturii. Atât la universitate, cât şi pe parcursul rezidenţiatului. Este vorba de acordarea de urgenţă în cadrul anumitor calamităţi, situaţii de urgenţă, incendii. În mare parte când avem ocazia să lucrăm cu hemoragii active, cu obstrucţia căilor aeriene”.


Instruirea se desfăşoară în cadrul unui program, cu o durată de cinci zile. La finalul programului, participanții vor primi certificate de validare a competențelor dobândite.

floare carpet


DESTINEY WALKER, trainer: „Suntem aici pentru a face un schimb de cunoştinţe. Trainingul de ieri a fost axat pe componente teoretice, iar astăzi e baza mai mult pe cunoștinţe practice. O colaborare medicală cum şi ce trebuie să facem primul ajutor medical”.


BANITA HINES, trainer: „Majoritatea trainerilor sunt reprezentanţii Gărzii Carolinei de Nord care sunt parteneri de peste 25 de ani ai Republicii Moldova şi a Universităţii de Medicină, în număr de 28. Eu şi colonel Bauer suntem din partea forţelor aeriene a Statelor Unite ale Americii. Mai sunt şi reprezentanţii militari ai ambasadei SUA, aici. În total suntem o echipă imensă de 35-36 de persoane”.


ELVELINA GHERGHELEGIU, şef, Departamentul Relaţii Externe şi Integrare Europeană, USMF: „Noi ca beneficiari ai trainingului am delegat medici rezidenţi de la specialităţile direct implicate în acordarea ajutorului de urgenţă cum ar fi medicii traumatologi, ortopezi, medicii de la urgenţă. Avem listate 160 de persoane, însă la acest trainig mai participă activ delegaţi ai Ministerului Apărării şi membrii echipei SMURD Moldova”.


Parteneriatul dintre Republica Moldova și Carolina de Nord, SUA, a fost oficializat în aprilie 1999. În cei 25 de ani de cooperare, s-au derulat mai multe proiecte educaționale, umanitare și de asistență în reformarea domeniului apărării.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter