Judocanii Mihail Latîșev și Victor Sterpu, antrenaţi de Valeriu Duminică, au suplimentat palmaresul Republicii Moldova cu două medalii de la Grand Slam-ul din Abu Dhabi. Primul sportiv a cucerit argintul, iar celălalt a obținut bronzul.
În drumul spre finala categoriei 90 de kilograme, Mihail Latîșev a înregistrat patru victorii în fața adversarilor din Bulgaria, Estonia, Serbia și Azerbaidjan. În lupta decisivă pentru medalia de aur, judocanul și-a încercat puterile cu Lasha Bekauri, dublu campion olimpic. Georgianul l-a învins prin ippon pe reprezentantul Republicii Moldova, care s-a mulțumit, astfel, cu distincția de argint.
Iar Valeriu Sterpu a urcat pe podiumul categoriei de 81 de kilograme. Sportivul a cedat în penultimul act în fața viitorului câștigător al medaliei de aur, canadianul Drapeau Gauthier. În acest context, reprezentantul Republicii Moldova a ajuns în finala mică, unde l-a învins prin ippon pe germanul Timo Cavelius.
La Grand Slam-ul de la Abu Dhabi, Republica Moldova s-a prezentat cu un lot format din opt băieți, dar ceilalți șase nu au izbutit să obțină medalii. În clasamentul pe echipe, "tricolorii" au ocupat a 15-a poziție din 52 de țări participante. În total, la evenimentul din Emiratele Arabe Unite au concurat aproximativ 370 de judocani.