Sci-Tech

Zeci de tineri din R. Moldova îşi trăiesc anual visul american, în cadrul Programului FLEX. Când începe depunerea dosarelor pentru noul an si care sunt condiţiile pentru înscriere

video

Creşte interesul tinerilor din Republica Moldova pentru schimburile de experienţă în Statele Unite ale Americii. Doar la Programul Flex se înscriu anual peste 1000 de elevi, dintre care doar aproximativ 40 reuşesc să căştige concursul. Cei care şi-au trăit deja visul american spun că exprenţa i-a maturizat şi îndeamnă şi alţi colegi să aplice la program.

ZFR

Paula Frimu are 17 ani şi învaţă la un liceu din Chişinău. Anul trecut a fost printre finaliştii programului FLEX. A plecat în statul Minesota, iar acolo a avut cea mai frumoasă experienţă de până acum.

PAULA FRIMU, participantă FLEX: Elevii toţi mă cunoşteau şi de exemplu iarna am avut un bal şi am fost aleasă regina balului de iarnă şi a fost foarte frumos din partea lor. Împreună cu familia gazdă am gătit bucate tradiţionale, iar când a fost ziua mea de naştere, când m-am întors acasă, aceştia mi-au gătit sarmale şi cuşma lui Guguţă. Am călătorit datorită lor şi am văzut locuri frumoase.

Şi Adelina Dîru şi-a petrecut un an în satul Silver Creek din New York.

ADELINA DÎRU, participantă FLEX: Sunt extrem de recunoscătoare şi fericită că am fost plasată în această familie, mai ales că aveam două surori, o soră care s-a mutat în Dubai şi alta era chiar în clasă cu mine. Am văzut foarte multe lucruri, am fost în Washington DC, în New York cu un workshop.

YANA ZVIZDIUC, participantă FLEX: Am fost într-un orăşel micuţ din California şi am fost foarte entuziasmată să fiu acolo. Am învăţat la o şcoală din oraş şi am avut o experienţă frumoasă pentru că a fost ca într-un film american. Familia mea a fost extrem de prietenoasă, m-a ajutat foarte mult şi chiar m-am simţit ca un membru al familiei lor.

ZFR

Programul FLEX oferă finanțare pentru elevii care vor să studieze, timp de un an, într-o şcoală din SUA şi să trăiască într-o familie gazdă. În acest an, pot aplica la programul FLEX elevii născuţi între 1 ianuarie 2008 şi 15 iulie 2010, să cunoască limba engleză şi să fie cetăţeni ai Republicii Moldova.

DOINA STATI, reprezentantă FLEX Moldova: Noi timp de 31 de ani am format o comunitate de absolvenţi foarte frumoasă şi numeroasă. Avem în jur de peste 1100 de absolvenţi ai programului FLEX aici în Republica Moldova. Anual avem peste o mie de aplicări online, din aceşti o mie şi un pic, merg 40-50.

Actele pot fi depuse din 1 august până pe 26 septembrie 2024. Programul FLEX este finanţat de Departamentul de Stat al Statelor Unite, Biroul Afacerilor Educaționale și Culturale.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter