Economic

Valorile mobiliare de stat cu termen lung de circulație sunt disponibile pentru tranzacționare la Bursa de Valori a Moldovei

post-img
BVM
Sursa foto: Sandu Tarlev

Valorile mobiliare de stat (VMS) cu termen lung de circulație sunt disponibile pentru tranzacționare, începând cu 30 mai 2023, la Bursa de Valori a Moldovei.

Primele patru emisiuni cu VMS admise pe platforma bursieră au un volum cumulativ de 106 milioane lei, sunt emise cu maturitatea de 2, 3, 5 și 7 ani, dobânzi fixe (8-9%) achitate semianual, fiind susținute și garantate de Guvernul Republicii Moldova.

Principalul avantaj pentru investitori ca rezultat al tranzacționării VMS la Bursa de Valori constă în diversificarea posibilităților de vânzare, parțială sau totală, a VMS înainte de termen, dacă așa o necesitate apare, primind, totodată, și dobânda aferentă perioadei de deținere. Investitorii moldoveni până în prezent au acordat o mai mare preferință pentru VMS pe perioade scurte de timp, inclusiv și din cauza fricii că în caz de nevoie stringentă nu vor putea rapid și fără pierderi să obțină înainte de termen sumele investite.

De asemenea, tranzacționarea pe bursă a obligațiunilor de stat va stimula investițiile pe termen lung, astfel Ministerul Finanțelor va putea în timp să majoreze ponderea împrumuturilor de pe piața locală cu maturitate mai mare.

Tranzacțiile cu valorile mobiliare de stat cu termen lung de circulație pot fi efectuate de persoanele fizice sau juridice, rezidente sau nerezidente ale Republicii Moldova prin intermediul unui broker – societate de investiții licențiată de Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF). Societatea de investiții în baza unui contract încheiat cu clientul va prelua ordinele de vânzare-cumpărare a VMS și le va plasa spre executare la Bursa de Valori a Moldovei.

Ofertele disponibile de vânzare-cumpărare a VMS sunt publicate pe pagina web a Bursei de Valori a Moldovei (www.bvm.md). Detalii suplimentare cu privire la procedurile de tranzacționare, costurile și alte informații pot fi obținute de la societățile de investiții autorizate și de la Bursa de Valori a Moldovei.

Notă: În scopul impulsionării pieței de capital autohtone și atragerii investițiilor prin intermediul acestui instrument financiar, CNPF nu percepe taxe pentru tranzacțiile cu VMS, iar Bursa de Valori a Moldovei a diminuat cu 50 la sută comisionul perceput la aceste tranzacții.

Admiterea spre tranzacționare a VMS la Bursa de Valori a Moldovei reprezintă rezultatul efortului comun al Bursei de Valori a Moldovei, Ministerului Finanțelor, Comisiei Naționale a Pieței Financiare și al Băncii Naționale a Moldovei.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter