Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, pe 5 septembrie 2025, a primit la Reședința Mitropolitană vizita Excelenței Sale doamna Marta Kos, Comisar European pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri de Extindere, în cadrul unei întrevederi ce a adus în prim-plan chestiuni esențiale pentru prezentul și viitorul Republicii Moldova.
Discuția bilaterală s-a concentrat asupra parcursului european al țării, asupra provocărilor acestuia, dar și asupra oportunităților pe care Uniunea Europeană le oferă cultelor religioase, în special în domeniul protejării libertății religioase, al finanțării proiectelor de conservare și promovare a patrimoniului cultural și bisericesc și al consolidării unui rol activ al Bisericii în viața societății.
În cadrul dialogului, Părintele Mitropolit Petru a transmis convingerea că Mitropolia Basarabiei, parte integrantă a Bisericii Ortodoxe Române, privește cu responsabilitate și deschidere beneficiile pe care aderarea la Uniunea Europeană le poate aduce Republicii Moldova: siguranță, stabilitate, protecție socială și culturală, dar și susținerea unor inițiative care sporesc vizibilitatea Bisericii și încrederea în spațiul public.
Întâistătătorul Mitropoliei a subliniat că instituția pe care o conduce a fost dintotdeauna fidelă aspirațiilor poporului basarabean, amintind și de lupta juridică dusă în anii ’90 la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru recunoașterea și afirmarea drepturilor sale, într-un context post-sovietic ostil și marcat de reminiscențe ideologice.
Mitropolia Basarabiei, prin glasul sinodului mitropolitan și prin slujirea clerului său, a demonstrat constant că sprijină dorința credincioșilor de a ancora Republica Moldova în valorile europene, reafirmând că drumul european este și un drum al memoriei, al libertății și al demnității. După dialogul bilateral, Excelența Sa Marta Kos a vizitat Paraclisul „Sfântul Ioan Teologul”, unde Înaltpreasfințitul Părinte Petru a prezentat istoria acestui sfânt lăcaș și proiectele importante aflate în derulare la nivelul Mitropoliei.
Programul oficial a continuat la Ministerul Culturii, unde a avut loc o masă rotundă cu reprezentanții mai multor culte religioase din Republica Moldova. Dialogul a abordat poziția publică a Bisericii și responsabilitatea clerului în susținerea vectorului european, precum și avantajele pe care integrarea le oferă comunităților religioase, mai ales dacă se privește cu luciditate experiența istorică dureroasă a regimului comunist ateu, când libertatea de credință a fost aspru prigonită, iar identitatea spirituală a poporului încercată.
În acest context, participanții au atras atenția că există riscul uitării sau al relativizării acestui trecut, iar fidelitatea față de adevăr cere o mărturie limpede și fermă, pentru a evita reactivarea unor nostalgii ideologice care au provocat multă suferință Bisericii și societății basarabene.
Discuțiile au scos în evidență și necesitatea ca spațiul liturgic să rămână neatins de propaganda politică, subliniindu-se incompatibilitatea mesajelor electorale cu rostirea Evangheliei. Evenimentul a fost coordonat de doamna Cristina Gherasimov, viceprim-ministru pentru integrare europeană, iar alături de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru au participat din partea administrației Centrului Eparhial: părintele Gabriel-Andrei Gherasă, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Chișinăului, părintele Andrei Bucliș, secretar eparhial, și părintele arhidiacon Iurie Saganovschi, secretar al cabinetului mitropolitan.
Întrevederea de astăzi a marcat nu doar un pas important în dialogul dintre Mitropolia Basarabiei și instituțiile europene, ci și o reafirmare a angajamentului ferm al Bisericii Ortodoxe Române din Basarabia pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova, în numele unei misiuni pastorale care îmbină credința cu responsabilitatea civică și memoria istorică cu speranța în viitor.