Comisarul european pentru Extindere, Marta Kos, face marți, unsprezece noiembrie, o vizită de lucru la Chișinău. Ea va avea întrevederi cu oficiali din conducerea Republicii Moldova și va participa la o serie de evenimente.
Printre acestea, Conferința "Raportul de extindere 2025: progrese și priorități de viitor ale Republicii Moldova". La eveniment sunt așteptați premierul Alexandru Munteanu, președintele Comisiei parlamentare pentru Integrare Europeană, Marcel Spatari, ambasadorul Germaniei, miniștri dar și reprezentanți ai autorităților centrale, sectorului academic, mediului de afaceri și ai societății civile. Marta Kos a mai fost în vizită oficială în Republica Moldova, în perioada 3-5 septembrie. Pe 7 noiembrie, la Chișinău, a fost președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, care a susținut și un discurs în Legislativul de la Chișinău. Pe 4 noiembrie, Comisia Europeană a prezentat Raportul privind Extinderea UE în care s-a menționat că Republica Moldova este țara care a înregistrat cele mai mari progrese într-un singur an pe drumul aderării la UE.