Actualitate

MAE: Statul Israel modifică regulile de intrare pe teritoriul său pentru cetățenii statelor fără regim de vize, inclusiv pentru cetățenii Republicii Moldova

post-img
Israel

Începând cu data de 01.08.2024, Statul Israel modifică regulile de intrare pe teritoriul său pentru cetățenii statelor fără regim de vize, inclusiv pentru cetățenii Republicii Moldova, precizează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe de la Chișinău.

ZFR

Astfel, Statul Israel pune în aplicare sistemul ETA-IL https://israel-entry.piba.gov.il/ de verificare prealabilă și pre aprobare a intrării și șederii în Israel a cetățenilor străini. În perioada 01.07.2024-01.08.2024 sistemul are caracter pilot, iar din data de 01.08.2024 va funcționa ca sistem instituțional de verificare prealabilă a cetățenilor străini care doresc să viziteze Statul Israel cu diverse scopuri. Potrivit autorităților israeliene, de la 01.08.2024, cetățenii străini ai statelor cu regim fără de viză nu vor putea intra pe teritoriul Statului Israel fără aprobarea prealabilă prin sistemul ETA-IL. Cetățenii străini care aplică prin acest sistem în luna iulie, perioadă pilot a sistemului, primesc aprobarea ce va rămâne valabilă timp de doi ani de zile. Pe perioada proiectului pilot (01.07.2024-01.08.2024), aplicarea pentru intrarea în Statul Israel este gratuită, iar începând cu 01.08.2024, verificarea prealabilă în scopul aprobării intrării pe teritoriul Statului Israel va costa 25 de NIS, aproximativ 120 MLD.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter