Politic

Șefa diplomației române, discuție telefonică cu omologul grec: România și Republica Elenă vor continua sprijinul politic și practic pentru R. Moldova

post-img
Luminița Odobescu, George Gerapetritis

Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a avut joi, 22 august 2024, o convorbire telefonică cu omologul elen, George Gerapetritis.

ZFR

Oficialul român a transmis apreciere pentru relațiile bilaterale excelente, bazate pe legături istorice, culturale și interumane puternice. A salutat agenda bogată de contacte politico-diplomatice, precum și dialogul constructiv în cadrul NATO și al UE, se arată într-un comunicat al MAE de la București.

Ministrul Luminița Odobescu a evidențiat tendința ascendentă a schimburilor comerciale și a punctat o serie de domenii în care potențialul de cooperare poate fi consolidat, printre care producția de energie din surse regenerabile sau dezvoltarea infrastructurii de transport, în contextul participării României și Greciei în formate regionale trilaterale și cvadrilaterale care vizează proiecte de interconectare strategică.

Omologul elen a transmis, în mod special, mulțumiri și aprecierea pentru cooperarea în domeniul protecției civile, evidențiind participarea solidă a României la operațiunile de stingere a incendiilor din Grecia și în acest an.

În cadrul convorbirii, cei doi oficiali au avut, de asemenea, un schimb aprofundat de opinii în privința situației din Orientul Mijlociu.

Cei doi oficiali au reiterat determinarea de a continua sprijinul politic și practic pentru Ucraina și Republica Moldova pe calea aderării la UE și, de asemenea, pentru procesul de extindere cu Balcanii de Vest.

Cei doi miniștri au convenit continuarea dialogului și coordonării în cadrul unei întrevederi în perioada următoare.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter