Actualitate

Președinții CEDO și Comisiei de la Veneția, la Chișinău

Președinții CEDO și Comisiei de la Veneția, la Chișinău

O sută de oficiali şi judecători, membri ai Curţilor Constituţionale Europene, sunt pentru doua zile la Chişinău, unde participă la un congres international. Este cea mai importantă platformă europeană de cooperare între instituţiile judiciare ce se ocupă de controlul constituționalității. La eveniment participă preşedintele CEDO şi preşedintele Comisiei de la Veneţia.

floare carpet

DOMNICA MANOLE preşedintele Curţii Constituţionale a Republicii Moldova: „În cadrul congresului vor fi organizate trei secțiuni de discuții raportate la tema principală. Prima vizează interacțiunea dintre Curțile Constituționale și Curțile Supranaționale. Cea de-a doua secțiune atacă chestiunea politicului și a juridicului din activitatea Curților Constituționale. Iar cea de-a treia secțiune are în vizor salvgardarea principiilor constituționale în timpul stării de urgență”.


Conferința Curților Constituționale Europene reunește reprezentanți ai 40 de curți constituționale europene. Discuţiile se vor axa pe modul cum poate fi îmbunătăţită activitatea instituţiilor.


CLAIRE BAZY MALAURIE președintele Comisiei de la Veneția: „Discuțiile fructuoase și schimbul de idei care vor avea loc aici vor reflecta rolul pozitiv al Congresului în promovarea unei înțelegeri mai profunde și a colaborării între curțile constituționale. Prin astfel de întâlniri, putem aborda provocările comune, împărtăși cele mai bune practici și întări principiile fundamentale care stau la baza sistemelor noastre juridice”.

floare carpet


CHRISTOPH GRABENWARTER preşedintele Curţii Constituţionale a Austriei: „Curtea Constituțională a Moldovei a făcut progrese remarcabile în ultimii ani. Nu este o coincidență că, reprezentanții Curților (Constituționale n.r.) noastre se întâlnesc aici, în Chișinău, astăzi și mâine. Este, de asemenea, un semn despre libertate, democrație și pace în Europa faptul că ne întâlnim în această țară unde războiul este atât de aproape, mai aproape decât în orice altă țară din Europa”.


La eveniment a fost şi preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu care a transmis un mesaj participanților.


MAIA SANDU președintele Republicii Moldova: „În aceste vremuri, avem nevoie de apărători ai democrației vocali, iar voi jucați cel puțin două roluri importante. În primul rând, sunteți o componentă cheie a oricărei democrații liberale. Sistemele noastre democratice se bazează nu numai pe alegeri libere și corecte, ci și pe protecția drepturilor și libertăților oamenilor. Rolul dumneavoastră de a susține ceea ce este corect este o barieră împotriva avântului populismului”.


Conferința Curților Constituționale Europene este o organizație înființată în 1972. Republica Moldova a preluat, pentru prima dată, pe data de 25 februarie 2021, președinția Curților Constituționale Europene pentru un mandat de trei ani. Evenimentul se va încheia mâine prin adoptarea unei declaraţii finale.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter