Un număr mai mare de turişti ar putea să vină în Republica Moldova după ce ţara a fost inclusă într-un proiect ce reuneşte câteva state din bazinul Mării Negre pe teritoriul cărora se află situri protejate UNESCO. În acest fel, obiectivele turistice vor deveni mai vizibile în străinătate şi antreprenoriatul din acest domeniu va primi un ajutor important. Iniţiativa este implementată de Asociaţia Naţională pentru Tursim Receptor şi Intern, cu sprijinul Ministerului Culturii.
Proiectul își propune să conecteze companiile din turism și firmele interesate din jurul siturilor UNESCO aflate în bazinul Mării Negre, pentru a crea și gestiona un produs turistic atractiv și inovator.
NATALIA ŢURCANU director executiv, Asociaţia Naţională pentru Tursim Receptor şi Intern: „Este un proiect transfrontalier unde sunt incluse ţări precum: Republica Moldova, Georgia, România, Bulgaria, Turcia, Grecia şi vin să valorifice patrimoniul cultural. Elementul cheie pe care îl includem în acest proiect este covorul moldovenesc, elementele şi procesul de a ţese aceste covoare, fiind inclus în patrimoniul UNESCO”.
ANDREI CHISTOL secretar de stat, ministerul Culturii: „Ne dorim cât mai mult să popularizăm oferta turistică naţională, oferta a ceea ce reprezintă Republica Moldova, fie că vorbim despre turismul cultural sau vitivinicol”.
Pentru promovarea obiectivelor incluse în acest proiect se vor folosi cele mai noi tehnologii.
NATALIA ŢURCANU director executiv, Asociaţia Naţională pentru Turism Receptor şi Intern: „Va fi un circuit turisti, vor fi dezvoltate aplicaţii interactive, prin jocuri. Turiştii ar putea să vină la o anumită locaţie şi să facă, spre exemplu, dacă vorbim despre Clişova Nouă, ar putea să ghicească ce semnifică elementele tradiţionale de pe un covor”.
Pentru implementarea iniţiativei, reprezentanţii ţărilor din zona bazinului Mării Negre au vizitat Republica Moldova şi au făcut schimb de bune practici cu antreprenorii locali şi autorităţile naţionale.
VALENTIN ŞTEFAN reprezentant, România. „Este pentru prima oară când vin în Republica Moldova, ar fi trebuit să ma simt acasă şi a fost mult mai mult decât ca acasă, de parca m-aş fi născut aici. Partea rurală, am fost la Arta Rustică (Ţesăturii), dacă ţin bine minte, m-am simţit brusc ca în copilărie, în casa bunicii”
NIKOS THOMAIDIS reprezentant, Grecia :„Cred că este o oportunitate foarte mare pentru industria turismului din zonă şi, de asemenea, pentru autorităţile locale şi naţionale.”
AKITS TSOMAIA reprezentant, Georgia: „Cred că suntem o regiune specială şi ţările care aparţin acestei zone sunt, în special, dependente de dezvoltarea turismului. Turismul este un sector care se află acum în creştere”
Cu ajutorul acestui proiect vor fi promovate 10 obiective turistice şi culturale din Republica Moldova.