Ion Ceban, primarul Chişinăului, a dat-o în judecată luna trecută pe ministra de Externe al României, Oana Ţoiu. Primarul de Chișinău a susţinut că Ţoiu l-a defăimat într-un interviu din luna iulie curent, imediat după ce autoritățile române au anunțat că edilul are interdicție de a intra pe teritoriul României și în Spațiul Schengen.
Bucureștiul îl consideră un potențial pericol pentru securitatea națională ca urmare a legăturilor sale cu Federația Rusă. Ceban cere de la Ţoiu daune morale simbolice, în valoare de un leu, şi încetarea oricărui act de defăimare la adresa sa.
Edilul a deschis alte trei procese în încercarea de a suspenda efectele deciziei de interdicție sau de a o anula, dar a pierdut deja, pe fond, unul dintre acestea.
Anterior, Oana Țoiu, ministrul de Externe de la București, declarase că România „nu este datoare" să ofere explicații primarului de Chișinău, Ion Ceban, cu privire la interdicția acestuia de a intra pe teritoriul țării, întrucât nu este cetățean român.