Social

Tot mai multe accidente cu implicarea animalelor sălbatice pe traseele naţionale

Tot mai multe accidente cu implicarea animalelor sălbatice pe traseele naţionale

Tot mai multe animale sălbatice sunt accidentate pe traseele naţionale. Reprezentanţii de la Protecţia Mediului spun că în primele cinci luni ale acestui an, sub roţile maşinilor au ajuns aproximativ 40 de animale, faţă de 12, în perioada similară a anului trecut. De vină ar fi viteza excesivă a unor şoferi, dar şi lipsa indicatoarelor rutiere în zonele de pădure.

floare carpet

În majoritatea cazurilor, sub roţile maţinilor au ajuns căpriorii. De cele mai multe ori, animalele nu au mai putut fi salvate.

DANIELA DANILOVA jurnalist TVR MOLDOVA: „Multe accidente au loc și pe traseul Chișinău-Leușeni. Asta se întâmplă deși șoferii sunt atenționați la fiecare câțiva kilometri de faptul că în zonă sunt căpriori. Pe o distanța de vreo 30 de kilometri, am numărat în jur de șapte indicatoare acest fel”.

„În primul rând cred că este vorba despre viteză, dar pe un traseu de acest fel chiar nu poţi să conduci cu viteză mai mică. Am văzut o căprioară chiar acum într-o seară şi mergeam încet, dar dacă aş fi mers repede. – Deci care ar fi problema? – Viteza, asta e. – Dar semne de atenţionare că sunt animale. – Sunt foarte puţine, chiar pe traseul acesta nu prea sunt. - Nu sunt destule, nu, nu. Şi uneori, pe timp de noapte, ele ies şi sunt grăbite. Şi şoferii uneori nu observă şi se întâmplă că sunt lovite şi lăsate chiar pe traseu. Sunt accidente când omul nu e vinovat, într-adevăr, dar sunt când alţii care văd că animalul cela e debusolat şi el din contra calcă pe gaz şi să-l pălească, să-l ia. Semnele, da, sunt pe traseu, nu e problema în semne, problema e în mintea oamenilor”.


Reprezentanţii Inspectoratului pentru Protecţia Mediului susţin că vor insista în discuţiile cu autorităţile responsabile să fie instalate mai multe indicatoare rutiere în preajma zonelor forestiere.

floare carpet

ION BOTNARIUC, şef adjunct direcţie, Inspectoratul pentru Protecţia Mediului: „Comparativ cu perioada de anul trecut, putem spune că avem o creştere de circa 70%. Una dintre cauze ar fi creşterea numărului a acestor animale, vorbim despre căpriori - a crescut semnificativ numărul exemplarelor. În alte cazuri este lipsa indicatoarelor rutiere în zonele mult populate de aceste animale. Şi nu în ultimul rând este viteza excesivă şi neatenţia unor şoferi”.


Conducătorii auto care comit astfel de accidente sunt obligaţi să anunţe imediat poliţia. Ei riscă amenzi de până la 3000 de lei, dacă lovesc animalul într-o zonă cu indicatoare. De sancţiuni mai aspre sau chiar dosar penal sunt pasibili cei care preiau animalul accidentat fără a anunţa autorităţile.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter