Actualitate

Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove condamnă implicarea politică a preoților

Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove condamnă implicarea politică a preoților

Mai mulți preoţi din Republica Moldova care au plecat într-un așa-zis pelerinaj în Federaţia Rusă s-au întors din drum, imediat ce au aterizat la Moscova. Potrivit portalului deschide.md este vorba despre cel puţin şase popi, toţi din raionul Floreşti. Se precizează că ei au fost îndemnați de primari, rude și consăteni, să renunțe la misiunea îndoielnică susținută de oamenii fugarului Ilan Şor și Patriarhia Moscovei. Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove condamnă, printr-un comunicat, implicarea politică a preotilor.

ZFR

Ieri, am surprins mai mulţi preoţi la Aeroportul Chişinău iar unii dintre ei au susținut că pleacă în pelerinaje, la mănăstiri. Potrivit unei investigaţii jurnalistice a celor de la deschide.md, la aşa-zisele pelerinaje in rusia ar urma să participe cel puţin 120 de preoti. Plecările sunt organizate de protopopi, iar pe grupurile de comunicare pe internet li se fac propunerile de călătorie în Rusia. La întoarcere ei primesc carduri MIR, eliberate de o bancă rusească și li se promite că vor primi salarii și ajutoare pentru biserică. Analiştii politici cred  că preoţii Mitropoliei Moldovei vor fi folosiţi de forţe controlate de Kremlin, care se opun drumului european al Republicii Moldova. Astăzi, Mitropolia ChişinăuLUI şi a Întregii Moldove a emis un comunicat în care precizează că pelerinajele nu ar fi organizate sau coordonate de instituţie.

MITROPOLIA CHIŞINĂULUI ŞI A ÎNTREGII MOLDOVE: În contextul în care unii ar putea percepe aceste pelerinaje ca având o tentă politică, dorim să subliniem cu fermitate poziția Mitropoliei: Biserica Ortodoxă condamnă vehement implicarea clericilor în politică sau în activități de propagandă. Preoții care s-au întors din Moscova au negat orice formă de ajutor financiar primit din partea celor care i-au găzduit. Mitropolia va monitoriza atent acest caz și va lua toate măsurile necesare pentru a preveni implicarea clericilor în activități cu tentă politică sau electorală. Ne angajăm să atenționăm din nou preoții asupra responsabilității lor de a rămâne neutri și de a nu se implica în acțiuni politice.

Şeful Poliţiei Naţionale, Viorel Cernăuţeanu, a spus că aceşti preoţi sunt în vizorul oamenilor legii.

VIOREL CERNĂUŢEANU, şeful Poliţiei Naţionale: Eu vreau să le amintesc ceea ce li s-au comunicat unora dintre persoanele respective care s-au deplasat spre Moscova că ei sunt posibili subiecţi ai unor acţiuni ilegale în interesul grupării criminale Şor. Nu este o chestie care va fi de neglijat. Nimeni, absolut nimeni pe teritoriul RM nu poate fi absolvit de răspundere îndiferent de ce statut deţine. Noi nu trebuie să uităm că există cauză penală foarte amplă în privinţa organizaţiei Şor, finanţarea ilegală a unor partide şi alte activităţi tangibile acestui proces.


Reprezentanţii condamnatului Ilan Şor nu au oferit deocamdată niciun comentariu la acest subiect.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter