Justiție

Membru al unui grup criminal specializat în organizarea migrației ilegale, reținut pentru 72 de ore

post-img
imagine simbol

Oamenii legii au descins ieri, 7 iunie, cu noi verificări în raionul Briceni. În rezultat a fost reținut al doilea membru al unui grup criminal organizat. De la domiciliul acestuia s-au ridicat mijloace financiare și alte obiecte care vor servi în calitate de probe pe cauza penală.

Echipa comună de investigații a stabilit despre existența unui grup de cetățeni ai Republicii Moldova, care, urmărind scopul obținerii unui folos material din organizarea migrației ilegale pentru cetățenii ucraineni, au creat o schemă criminală bine organizată. Potrivit schemei, fiecare membru își avea rolul său: organizarea transportării, intrări și șederii cetățenilor ucraineni în Republica Moldova. Din declarațiile victimelor, cetățeni ucraineni, pentru toate aceste servicii ar fi achitat fiecare câte 3500 de dolari.

Cazul este investigat în continuare, urmând a fi stabilit locul aflării celorlalți membri ai grupului criminal organizat.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter