Social

OIM a donat autorităților de la Cahul un microbuz adaptat pentru scaune cu rotile

post-img
OIM a donat autorităților de la Cahul un microbuz adaptat pentru scaune cu rotile

Consiliul raional Cahul a primit un microbuz dotat cu două locuri pentru scaune cu rotile și încă patru locuri adiționale. Donația, în valoare de peste 45 de mii de euro, este parte a unei colaborări între Organizația Internațională pentru Migrație și Direcția generală asistență socială și protecția familiei Cahul, transmite IPN.

Microbuzul a fost oferit de OIM cu sprijinul financiar al Biroului pentru Populație, Refugiați și Migrație (PRM) al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii.

Această donație are drept scop susținerea persoanelor cu dizabilități cu transport accesibil, adaptate pentru a avea acces la un șir de servicii sociale oferite de autoritățile publice din Cahul. Printre acestea se numără serviciul „Asistență personală”. Microbuzul va fi folosit pentru a transporta persoanele cu dizabilități la efectuarea de investigații și tratamente medicale, precum și pentru depunerea/primirea diferitelor documente personale.

Unitatea de transport va fi utilizată pentru acordarea asistenței sociale la domiciliu, și anume pentru a sprijini echipele mobile ale raionului Cahul în asistarea la domiciliu a pensionarilor cu dizabilități. Cu acest microbuz vor fi transportați pe o distanță de 20 de kilometri copiii cu vârste cuprinse între 0-18 ani cu dizabilități senzoriale (auditive, vizuale), fizice, mentale la Centru de zi pentru copii cu dizabilități. De asemenea, va fi asigurat transportul copiilor la școală, grădiniță, activități extrașcolare. Este vorba despre Complexul de servicii sociale pentru copii în dificultate „Împreună”.

din cadrul Consiliului raional Cahul au participat, Oxana Radu, șefa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Familiei, și șeful misiunii OIM, Lars Johan Lönnback.

„Cahul este o regiune care primește o mulțime de refugiați datorită afinităților lingvistice și culturale. OIM este mulțumită de această colaborare cu Cahul în cadrul acestui acord pentru utilizarea dublă a unei camionete pentru transportul persoanelor cu dizabilități, precum și pentru asigurarea transportului refugiaților”, a declarat, la ceremonia de donare, șeful misiunii OIM, Lars Johan Lönnback.

Președintele Consiliului raional Cahul, Nicolae Dunas, a adresat mulțumiri pentru OIM Moldova și Statele Unite ale Americii pentru acest sprijin, pentru acest echipament special și vehicul. Potrivit lui, acesta va fi folosit direct pentru cei care au nevoie. „Este un sprijin nemijlocit care va îmbrățișa societatea pentru incluziunea moldovenilor și refugiaților ucraineni la diversele activități sociale ale Consiliului raional”, a menționat responsabilul.

Această donație este parte a colaborării continue a OIM și Guvernului Republicii Moldova pentru a organiza transport rapid, sigur și demn în cazul unei situații de urgență.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter