Actualitate

Transportatorii amenință cu proteste

Transportatorii amenință cu proteste

Reprezentanţii Asociaţiei Patronale a Operatorilor de Transport Auto cer o întrevedere cu premierul Dorin Recean şi ajustarea legislaţiei din domeniu care a fost recent modificată. În caz contrar, ameninţă că vor organiza proteste. Reprezentanţii Guvernului spun că noile reglementări au fost necesare pentru confortul şi siguranţa pasagerilor şi pentru modernizarea sistemului de transport.

ZFR

În scrisoarea adresată autorităţilor, transportatorii au evidenţiat patru probleme de bază - reglementarea tarifară, fiscalizarea, activitatea AUTOgărilor şi autorizaţiile de transport.


OLEG ALEXA, preşedinte, Asociaţia Patronală a Operatorilor de Transport Auto: „Noi vedem că intenţia ceea de a ne deposeda de rute cu paşi mici se realizează. Aceasta a fost ultima picătură pe lângă toate celelalte probleme. A doua problemă ţine de aparatul de casă. La noi s-a elaborat mecanismul în aşa fel, încât noi să fim obligaţi să cumpărăm doar un singur tip de aparat de casă. Al treilea subiect ţine de metodologia de calcul a tarifelor”.


Guvernului a anunțat că toare reglementările au fost luate pentru a îmbunătăţi condiţiile de călătorie.

ZFR


DANIEL VODĂ, purtător de cuvânt al Guvernului: „Toate elementele introduse sunt pentru pasageri, pentru a îmbunătăţi condiţiile de călătorie şi anume concurenţa sănătoasă şi mai multe opţiuni de deplasare pentru călători prin urmare se ajută primăriile şi primarii să ofere transport locuitorilor inclusiv deschiderea şi modificarea unor curse regulate”.


Ultimele proteste ale transportatorilor au fost în februarie. Și atunci protestatarii au fost nemulţumiţi de modificarea Codului Transporturilor rutiere.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter