TV Network
Canalele TVR
Social

Focuri de arma la Durlești: Un tânăr de 22 de ani, reținut după ce ar fi împușcat un bărbat

post-img
Cearta ar fi izbucnit pe fondul unor neînțelegeri mai vechi

Un bărbat de 51 de ani a ajuns la spital după ce ar fi fost împușcat în mână, în timpul unui conflict produs pe o stradă din Durlești. Suspectul, un tânăr de 22 de ani, a fost reținut pentru 72 de ore.

Potrivit informațiilor preliminare prezentate de Poliția Capitalei, incidentul s-a produs cu puțin timp în urmă, în urma unui conflict între cei doi bărbați. Cearta ar fi izbucnit pe fondul unor neînțelegeri mai vechi.

În timpul conflictului, tânărul de 22 de ani i-ar fi aplicat cunoscutului său o plagă prin împușcătură în regiunea mâinii, folosind, potrivit poliției, o armă confecționată artizanal.

Victima, în vârstă de 51 de ani, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Medicii au stabilit că bărbatul se află în afara oricărui pericol.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru tentativă de omor, iar suspectul a fost reținut pentru 72 de ore.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter