TV Network
Canalele TVR
Social

Tratamentul infarctului costă până la 100 mii de lei. Pacienții asigurați nu achită intervenția

post-img
A doua șansă la viață: tratamentul infarctului, acoperit de asigurarea medicală obligatorie

Aproape 2.600 de persoane cu infarct miocardic au beneficiat, în primele șase luni ale acestui an, de intervenții minim-invazive finanțate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală. Pentru pacienții asigurați, procedurile care pot costa zeci de mii de lei sunt acoperite de polița medicală.

Printre pacienții cărora intervenția rapidă le-a salvat viața se numără Angela Gajim din Călărași. Femeia a ajuns la spital după ce a acuzat dureri puternice în piept. Medicii au diagnosticat-o cu infarct miocardic acut și au decis transferul de urgență la Institutul de Cardiologie din Chișinău.

„Mi-au zis: aveți un infarct. Mergem la Chișinău. Și așa am ajuns aici, la Institutul de Cardiologie, unde mi-au dat a doua șansă", povestește pacienta.

Potrivit medicului cardiolog Angela Marina, pacienta a fost transportată cu un sindrom coronarian acut, provocat de blocarea unei artere coronariene. În astfel de cazuri, intervenția rapidă este esențială.

„O stare foarte gravă, urgentă, care necesită intervenție rapidă", explică medicul.

Tratamentul infarctului miocardic prin proceduri minim-invazive costă, în medie, 67 de mii de lei, iar în cazurile complexe suma poate depăși 100 de mii de lei. Pentru persoanele asigurate, aceste servicii sunt finanțate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală.

Pentru Angela Gajim, accesul la tratament fără a suporta costurile intervenției a fost esențial.

„Polița de asigurare medicală ne asigură, ne salvează. Ne mai dă voie să trăim pe pământ", spune femeia.

Datele pentru primele șase luni ale anului arată amploarea intervențiilor pentru infarct. În această perioadă, în Republica Moldova au fost efectuate aproximativ 2.600 de proceduri minim-invazive, finanțate din fondurile AOAM.

Pentru realizarea acestora, Compania Națională de Asigurări în Medicină a alocat aproximativ 137 de milioane de lei.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter