La domnul Costiuc, ordinea pare inversă. }ntâi verdictul, apoi filmarea și, dacă mai rămâne baterie, documentarea. Să luăm calendarul. Costiuc plasează cazul în vara lui 2025. Poliția spune. 13 iulie 2024. Un an diferență! Pentru un politician care cere explicații exacte, propria cronologie merge destul de aproximativ. Potrivit datelor poliției, bărbatul avea 27 de ani la momentul dispariției și a fost găsit la aproximativ 250 de metri de frontieră.

Dar elementul esențial este expertiza medico-legală, nu au fost depistate leziuni corporale sau urme de împușcătură. Din cauza descompunerii avansate, cauza exactă a morții nu a putut fi stabilită. Atenție la această diferență cauza necunoscută nu înseamnă că orice acuzație devine adevărată. Un gol în informații nu este loc de parcare pentru conspirații.

Costiuc nu a prezentat dovezi care să susțină acuzația împușcării. În schimb, după precizările poliției, a repetat-o. Probabil, considera că unei afirmații fără probe îi lipsește, în primul rând, încă o postare.

Iar povestea are și antecedente. Potrivit verificărilor mass-media, versiunea împușcării circula încă din iulie 2024, pe un canal de Telegram afiliat lui Ilan Șor, fiind preluată de site-uri rusești. Doi ani mai târziu, falsul revine cu prezentator local. Nu s-au adăugat probe. S-a schimbat ambalajul. După declarațiile lui Costiuc, publicații rusești au preluat din nou acuzațiile. Unele au pus presupusul omor direct în titlu, ca fapt.

Iată circuitul. Un canal lansează acuzația, presa rusă o multiplică, un politician o reia, iar presa rusă revine cu declarația politicianului. Aceeași poveste se plimbă între microfoane până pare că are mai mulți martori. În realitate, are mai multe difuzoare. 

Și acuzația de mușamalizare? Poliția comunicase încă din 2024 despre descoperirea cadavrului și precizase că investigațiile preliminare nu indicau urme de moarte violentă sau împușcare.

Există o tragedie reală, care merită lămurită. Tocmai de aceea, întrebările sunt legitime, iar probele sunt obligatorii. Domnule Costiuc, o solicitare către procuratură poate cere dovezi. Nu le poate ține locul. Iar dacă o poveste ajunge în presa rusă, nu înseamnă că a trecut expertiza. Înseamnă că a trecut granița.

Kremlinul e nevinovat din oficiu

Propaganda de la Moscova a rezolvat problema securității Republicii Moldova. Pericolul rusesc ar fi inventat de Chișinău pentru a primi bani de la Bruxelles. În această poveste, Kremlinul e nevinovat din oficiu, iar drona căzută în Moldova este, probabil, o cerere de finanțare cu elice.

Un anumit domn Dubrovschi invocă și un general NATO. Numai că declarația invocată se referea la faptul că Rusia nu urmărește un conflict cu Alianța. Nu reprezenta o garanție că Moldova este ferită de orice amenințare rusească. Republica Moldova nu este membră NATO. Un detaliu geografic și politic care ar trebui verificat înainte de a distribui certificate de siguranță regională.

Dar manipularea principală vine după aceea: absența unor indicii privind pregătirea unui atac militar direct este transformată în absența tuturor amenințărilor. După această logică, până nu parchează un tanc în fața casei, poți dormi liniștit. Dezinformarea, cumpărarea influenței politice și tentativele de destabilizare ar fi simple activități recreative. În realitate, amenințarea nu începe abia când începe invazia. Presiunile asupra instituțiilor, ingerințele electorale și operațiunile de dezinformare pot urmări slăbirea unui stat fără ocuparea lui militară.

La acestea se adaugă incidentele cu drone rusești ajunse pe teritoriul moldovenesc. Riscul pentru oameni există indiferent dacă Moscova anunță sau nu că intenționează să atace Moldova. O dronă nu devine inofensivă fiindcă un comentator îi interpretează favorabil intențiile.

Iar comparația cu Ucraina este de un cinism aparte. Rusia duce acolo un război real. Nu s-au bombardat orașele ca să iasă mai convingătoare prezentarea pentru Bruxelles.

Despre riscurile pentru Moldova vorbesc și documentele strategice ale statului. Războiul din vecinătate, operațiunile hibride și trupele ruse staționate ilegal în regiunea transnistreană. Aceste trupe nu sunt o metaforă electorală. Sunt o prezență militară. Urmează acuzația despre bani: dacă Uniunea Europeană oferă sprijin pentru a răspunde amenințărilor, atunci amenințările ar fi fost inventate pentru sprijin.

Un raționament admirabil de comod pentru Moscova: orice măsură de protecție devine dovadă împotriva celui care se protejează. Agresorul este scos din discuție, iar factura îi este prezentată victimei.

Kremlinul poate contribui foarte concret la reducerea îngrijorărilor: să înceteze ingerințele, să-și retragă trupele și să oprească războiul împotriva Ucrainei. Până atunci, Moldova are motive să-și consolideze securitatea. Iar propaganda are nevoie de ceva mai mult decât un politolog care anunță că pericolul nu există, cu spatele la dronă.

Conspiraționiștii oferă verdictul înaintea anchetei

În universul conspirațiilor, autoritățile au o problemă fără rezolvare. Dacă nu previn un atac, sunt incompetente. Dacă aveau un program de prevenție, înseamnă că l-au organizat. Teoria câștigă oricum. Probele pot să rămână acasă. Așa a fost transformat atacul de la o școală din Bistrița, în care au fost răniți o profesoară și un elev, într-o presupusă operațiune a SRI pentru controlul internetului. Să verificăm ingredientele acestei „dezvăluiri”.

Școala participase la programul Previsio, pentru prevenirea radicalizării și extremismului violent. Numai că programul era destinat profesorilor și consilierilor școlari, nu elevilor. În povestea conspiraționistă, această informație dispare. Un program pentru cadre didactice devine program secret pentru adolescent. Recrutare prin modificarea propoziției! Niciun document care să demonstreze că băiatul fusese manipulat de SRI. Dar concluzia era deja pregătită.

Urmează argumentul: dacă programul de prevenție exista și atacul tot s-a produs, poate chiar programul l-a provocat. După această logică, dacă o clădire dotată cu alarmă ia foc, principalul suspect este alarma.

Eficiența programului trebuie verificată. Pentru acuzația că ar fi provocat atacul sunt necesare dovezi despre o legătură concretă. Simplul nume al școlii pe o listă nu le înlocuiește. Apoi apare „coincidența decisivă”: chiar în ziua atacului, doi parlamentari anunță restricții privind accesul minorilor la rețelele sociale. Doar că propuneri privind protecția minorilor online existau deja din februarie și iunie 2026. Subiectul avea istorie înainte să primească explicație cu servicii secrete. Un anunț politic făcut după o tragedie nu dovedește că politicianul sau SRI au organizat tragedia. Calendarul arată ordinea evenimentelor. Nu ține loc de probă.

Putem cere explicații instituțiilor, evaluarea programului și dezbaterea restricțiilor online.

Conspiraționiștii oferă verdictul înaintea anchetei. Iar în această mare „dezvăluire”, singurul lucru care rămâne complet secret este dovada.

Neutralitatea nu obligă Moldova să-și țină armata într-un muzeu

 La Tiraspol, războiul cu Chișinăul începe periodic. De obicei, într-un interviu pentru presa rusă. Trupele nu pornesc, dar titlurile înaintează pe toate fronturile. De această dată, Vitali Ignatiev anunță, prin RIA Novosti, că autoritățile moldovenești „investesc în război”. Dovezile unei operațiuni împotriva regiunii transnistrene lipsesc. Declarația, în schimb, este gata de difuzare. Poziția oficială a Chișinăului este reglementarea pașnică și politică a conflictului. În februarie 2026, vicepremierul pentru reintegrare a reiterat acest angajament chiar la întâlnirea cu Ignatiev. Mesajul a ajuns la destinatar. Se pare că n-a încăput și în interviu.

Moldova își modernizează armata. Strategia prevede creșterea cheltuielilor de apărare până la 1% din PIB în 2030. Modernizarea echipamentelor și instruirea militarilor nu demonstrează pregătirea unui atac. După logica propagandei, dacă îți repari încuietoarea, sigur plănuiești să spargi casa vecinului. Urmează refrenul, cooperarea cu NATO ar încălca neutralitatea.

Neutralitatea nu obligă Moldova să-și țină armata într-un muzeu. Cooperarea pentru instruire, securitate cibernetică sau situații de urgență nu echivalează cu aderarea la Alianță. Moldova participă la Parteneriatul pentru Pace din 1994, iar NATO declară că îi respectă neutralitatea.

Așadar, această cooperare exista cu mult înaintea președinției Maiei Sandu. Propaganda i-a atribuit, practic, și politica externă din trecut. Între timp, în regiunea transnistreană rămân trupe ruse, în pofida solicitărilor Chișinăului de retragere. Un detaliu cam voluminos pentru a fi ascuns sub declarații despre pace.

Administrația separatistă cere angajamente pașnice pe hârtie. Chișinăul le reafirmă deja și cere retragerea trupelor străine de pe teren. Înaintea scrutinului din decembrie, imaginea unui dușman extern este  utilă administrației de ocupație de la Tiraspol. Mai ales când problemele economice cer explicații.