Sport

Victorie pentru Sheriff, Petrocub și Milsami

Victorie pentru Sheriff, Petrocub și Milsami

Sheriff Tiraspol este unica echipă cu victorii pe linie în Super Liga Republicii Moldova. "Viespile" și-au adjudecat aseară al patrulea succes în noul sezon, după ce s-au impus în fața rivalilor de la Zimbru Chișinău. Tot ieri au învins şi echipele Petrocub Hîncești și Milsami Orhei.

ZFR

Chiar dacă Zimbru Chișinău a deblocat tabela în al patrulea minut al partidei prin Justice Ohajunwa, Sheriff Tiraspol a reușit să întoarcă scorul în favoarea sa într-un interval scurt de timp. Alesio Mija și Peter Ademo au marcat, iar "viespile" au obținut a patra victorie la rând în campionat. Actuala deținătoare a titlului de campioană a înscris tot două goluri. În meciul cu Dacia Buiucani, Petrocub Hîncești a făcut diferența prin Constantin Sandu și Marin Căruntu. Iar Milsami Orhei și-a prezentat forța ofensivă în partida cu FC Florești, care s-a încheiat cu 6 la 0. Mijlocașul Ime Ndon a bifat dubla, în timp ce Gînsari, Spătaru, Lambarskiy și Terekhov au semnat câte un gol. Sheriff Tiraspol ocupă acum fotoliul de lider, având un avans de trei puncte față de Zimbru Chișinău, care este urmată de FC Bălți și Spartanii Selemet. FC Petrocub și Milsami Orhei sunt următoarele echipe din clasament, ambele având câte trei puncte acumulate, dar și mai puține meciuri disputate decât primele patru formații din clasament. Următoarea etapă din Super Liga Republicii Moldova se va desfășura pe 31 august și întâi septembrie.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter