Preţurile medii de consum au crescut cu încă un procent în luna noiembrie faţă de octombrie. Totuşi, rata anuală a inflaţiei a intrat pe un trend descendent, potrivit Biroului Naţional de Statistică.
NATALIA CHICU reporter TVR MOLDOVA: „Creșterea preţurilor medii de consum a fost determinată de majorarea costurilor la produsele alimentare cu 0,8%, la mărfurile nealimentare cu 0,9% și la serviciile prestate populației cu 1,5%.
În luna noiembrie, cel mai mult au crescut preţurile la ouăle de găină, cu 12,0%, la legume – cu 5,5 la sută, la zahăr – cu 3,8%, pâine – cu 1,9 la sută, lapte și produse lactate – cu 1,6%. În aceeaşi perioadă au fost înregistrate preţuri mai mici la fructe, cu 9,7%, și ulei vegetal, cu 0,6%.
În schimb, s-au scumpit combustibilul și carburanții, cu 1,2%, şi materialele de construcţie cu aproape un procent.
Au mai crescut preţurile la serviciile comunal-locative, în medie cu 2,5%, în special, în urma majorării prețurilor medii la serviciile de furnizare a energiei electrice, cu 37,4%.
Totuşi, în urma acordării de către Guvern a compensațiilor la plata facturilor la energie electrică, în noiembrie s-au înregistrat reduceri ale tarifului la gazele din reţea – cu 49,0%, la încălzirea centralizată – cu 8,2% și la apă caldă – cu aproximativ 30,2%.
Astfel, în noiembrie, rata anuală a inflației 2022 a fost de 31,4%, în scădere cu 3,2 puncte procentuale față de octombrie 2022, când a atins nivelul record de 34,6%.
PREŢURILE LA PRODUSELE ALIMENTARE ÎN NOIEMBRIE 2022
ouă de găină + cu 12,0%
legume + cu 5,5%
zahăr + cu 3,8%
pâine + cu 1,9%
lapte și produse lactate + cu 1,6%
fructe – cu 9,7%
ulei vegetal – cu 0,6%
PREŢURILE MĂRFURILOR NEALIMENTARE ŞI SERVICIILE PRESTATE POPULAȚIEI
combustibili şi carburanţi + 12%
materiale de construcţii + 0,88%
serviciile comunal-locative + 2,5%
serviciile de furnizare a energiei electrice + 37,4%
transportul de pasageri + 1,23%
REDUCEREA PREŢURILOR/TARIFELOR DUPĂ ACORDAREA COMPENSANŢIILOR
NOIEMBRIE 2022
gazele din reţea – cu 49,0%
încălzirea centralizată – 8,2%
apă caldă – 30,2%
RATA ANUALĂ A INFLAŢIEI
Noiembrie 2022 - 31,4%
Octombrie 2022 - 34,6%