TV Network
Canalele TVR
Social

Ce se întâmplă cu strada pietonală de pe 31 August? Ministrul Culturii anunță o decizie

post-img
Strada pietonală 31 august

Lucrările de reabilitare a tronsonului străzii pietonale 31 August 1989 din Chișinău pot continua, după ce Consiliul Național al Monumentelor Istorice a avizat una dintre soluțiile propuse de Primăria Chișinău pentru amenajarea pavajului. Anunțul a fost făcut de ministrul Culturii, Dan Suruceanu, după ședința Guvernului.

Potrivit oficialului, Ministerul Culturii a discutat cu reprezentanții Primăriei Chișinău și a efectuat o vizită la fața locului pentru a evalua situația lucrărilor și soluțiile identificate de autoritățile municipale.

„Noi le-am solicitat să vină cu toate propunerile. Inițial erau două propuneri pentru finisare, între timp a mai apărut și a treia. Pe data de 5 noiembrie, Primăria Municipiului Chișinău a venit la Consiliul Național al Monumentelor Istorice, a primit aprobarea și, respectiv, așteptăm finalizarea lucrărilor în cel mai scurt timp", a declarat ministrul.

Suruceanu a explicat că dificultățile au apărut în procesul de identificare a soluției pentru restabilirea pavajului autentic. Din cei aproximativ 1.200 de metri pătrați de pavaj care trebuiau restabiliți, s-a constatat că mai există doar o suprafață estimată la 70-180 de metri pătrați.

În aceste condiții, Primăria a venit cu mai multe variante de amenajare, care presupun compensarea porțiunilor de pavaj autentic lipsă prin utilizarea altor tipuri de materiale și soluții artistice.

Consiliul Național al Monumentelor Istorice a examinat propunerile și a aprobat una dintre variante, ceea ce permite continuarea lucrărilor.

Ministrul a precizat că termenul de finalizare depinde în continuare de executarea lucrărilor.

În martie 2023, în timpul lucrărilor de reparație a drumului de pe strada 31 August, a fost descoperită o porţiune de caldarâm vechi. După cercetări, arheologii au stabilit că pavajul datează din 1870 și au recomandat conservarea și valorificarea acestuia ca monument istoric.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter