Extern

Consiliul European se reunește la Bruxelles: Parcursul R. Moldova către aderarea la UE, în vederea primei conferinţe de aderare din 25 iunie, pe ordinea de zi

post-img
Consiliul European se reunește la Bruxelles: Parcursul R. Moldova către aderarea la UE, în vederea primei conferinţe de aderare din 25 iunie, pe ordinea de zi

Şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană se reunesc în zilele de 27-28 iunie 2024, la Bruxelles, luând în discuţie numeroase subiecte între care se va dezbate şi sprijinul acordat Republicii Moldova, pentru a aborda provocările generate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi parcursul Republicii Moldova către aderarea la UE, în vederea primei conferinţe de aderare din 25 iunie 2024.

Potrivit Agerpres, se preconizează că liderii UE vor adopta Agenda strategică 2024-2029, un plan ce stabileşte direcţia şi obiectivele Uniunii pentru perioada indicată. În ultimul an, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a condus discuţii cu liderii UE privind provocările şi priorităţile viitoare care trebuie incluse în agenda strategică, grupate în jurul ideilor de o Europă liberă şi democratică, o Europă puternică şi sigură, o Europă prosperă şi competitivă. De asemenea, se aşteaptă ca liderii să adopte o foaie de parcurs pentru lucrările viitoare privind reformele interne care trebuie întreprinse de UE pentru a îndeplini ambiţiile pe termen lung şi pentru a-şi consolida capacitatea de a face faţă provocărilor din ce în ce mai complexe. La fiecare cinci ani, în contextul alegerilor pentru Parlamentul European şi înainte de numirea fiecărei Comisii Europene, liderii UE convin asupra priorităţilor politice pentru viitor.

Liderii UE vor discuta şi despre numirile pentru următorul ciclu instituţional, în urma alegerilor europarlamentare din 6-9 iunie 2024. În conformitate cu Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), Consiliul European are atribuţii în alegerea preşedintelui Consiliului European, în desemnarea candidatului pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene, în numirea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate.

Cu privire la Ucraina, în urma escaladării recente a situaţiei de către Rusia şi a intensificării atacurilor împotriva civililor şi a infrastructurii critice, şefii de stat şi de guvern ai Uniunii vor discuta despre sprijinul cuprinzător al UE pentru Ucraina, în special sprijinul militar. În acest context, aceştia vor discuta despre iniţiative lansate de statele membre în ceea ce priveşte muniţia şi rachetele şi sprijinul acordat în cadrul Instrumentului european pentru pace. Se aşteaptă şi discuţii despre progresele înregistrate în ceea ce priveşte utilizarea activelor blocate ale Rusiei în vederea sprijinirii Ucrainei şi a reconstrucţiei acesteia sau despre parcursul Ucrainei către aderarea la UE, pe fondul primei conferinţe de aderare din 25 iunie 2024, scrie https://www.consilium.europa.eu/.

Liderii UE vor lua în discuţie şi cele mai recente evoluţii din Orientul Mijlociu, cu accent pe situaţia din Gaza şi asistenţa umanitară, evoluţiile la nivelul regiunii, în special în Cisiordania şi Liban, încetarea imediată şi durabilă a focului, eliberarea necondiţionată a ostaticilor. UE reiterează colaborarea cu partenerii pentru a pune capăt crizei din Gaza şi pentru a evita o nouă escaladare a tensiunilor în regiune, precum şi pentru a realiza o pace durabilă şi trainică, pornind de la soluţia bazată pe coexistenţa a două state.

Securitatea şi apărarea reprezintă un alt subiect pe agenda Consiliului European. Liderii Uniunii vor discuta modalităţi de consolidare în continuare a bazei industriale şi tehnologice de apărare a UE, cu accent pe opţiunile de mobilizare a unei finanţări sporite pentru industria europeană de apărare. În perioada 2022-2024, UE a mobilizat 11,1 miliarde de euro în cadrul Instrumentului european pentru pace pentru Ucraina. În plus, Norvegia a sprijinit aceste măsuri de asistenţă cu o contribuţie de aproximativ 36 de milioane de euro.

În ceea ce priveşte competitivitatea, în baza reuniunii Consiliului European din 17-18 aprilie 2024, liderii UE vor reveni la subiectul uniunii pieţelor de capital şi vor analiza progresele înregistrate în ceea ce priveşte acţiunile având ca scop sporirea competitivităţii UE, asigurarea rezilienţei economice, realizarea întregului potenţial al pieţei unice. Competitivitatea este şi una dintre priorităţile preşedinţiei ungare a Uniunii, ce va fi preluată de acest stat la 1 iulie 2024, conform https://hungarian-presidency.consilium.europa.eu/.

Cu privire la migraţie, cea mai recentă evoluţie este dată de adoptarea de către Consiliu, la 14 mai 2024, a Pactului UE privind migraţia şi azilul. Scopul adoptării Pactului este sporirea eficacităţii sistemului european de azil şi întărirea solidarităţii între statele membre, permiţând reducerea sarcinii asupra acelor state membre în care sosesc majoritatea migranţilor.

Nu în ultimul rând, la Consiliul European din 27-28 iunie va fi abordată politica externă. Astfel, se va discuta situaţia din Georgia şi poziţia UE, având în vedere în special legea privind agenţii străini. Se va dezbate şi sprijinul acordat Republicii Moldova, pentru a aborda provocările generate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi parcursul Republicii Moldova către aderarea la UE, în vederea primei conferinţe de aderare din 25 iunie 2024. Se vor lua în discuţie totodată modalităţi de elaborare a unei abordări strategice a Mării Negre.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter