Parisul și Londra explorează opțiuni pentru a sprijini Ucraina în potențialele discuții de pace cu Rusia, inclusiv trimiterea de trupe franceze și britanice care să monitorizeze o încetare a focului de-a lungul liniei de front, a declarat un înalt oficial NATO pentru Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL).
Oficialul, care a solicitat anonimatul deoarece nu a fost autorizat să vorbească public, a menționat că aceste discuții au loc în capitalele Franței și Marii Britanii, nu în cadrul structurii oficiale a NATO, notează Kyiv Independent, scrie Digi24.
Scopul este de a se pregăti pentru diverse scenarii să ajute Kievul în cazul în care noua administrație americană solicită o mai mare implicare europeană. Potrivit oficialului, propunerile urmăresc, de asemenea, să asigure participarea aliaților europeni la negocierile de pace cu Rusia pe care președintele ales al SUA, Donald Trump, le-ar putea media.
Discuțiile dintre Paris și Londra cu privire la conducerea unei coaliții militare în Ucraina au luat amploare, iar Le Monde a raportat că e vorba inclusiv despre desfășurarea de trupe pe frontul ucrainean. Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a declarat pentru BBC News că, deși Franța nu intenționează în prezent să trimită trupe în luptă, țara „nu exclude nicio opțiune”.
„(Franța) va sprijini Ucraina atât de intens și atât de mult timp cât va fi necesar. De ce? Pentru că este în joc securitatea noastră. De fiecare dată când armata rusă progresează cu un kilometru pătrat, amenințarea se apropie cu un kilometru pătrat de Europa”, a declarat Barrot.