Obiectivul principal al politicii bugetar-fiscale pentru anul 2023 este stimularea afacerilor locale. În acest sens, autorităţile au lansat trei măsuri importante de consolidare a afacerilor – neplata impozitului pe profit, dacă nu este distribuit spre dividente, amortizarea accelerată pentru întreprinderile mari şi restituirea TVA-ului acumulat în cont, a afirmat Dumitru BUDIANSCHI, ministrul Finanțelor, în cadrul emisiunii Obiectiv Comun de la TVR Moldova.
O altă măsură importantă ar fi susţinerea angajaţilor cu salarii mici din sectorul public şi ajustarea maximă a plăţilor salariale la nivelul inflaţiei.
,,Noi am reușit să majorăm salariile cu 3,7 miliarde de lei per bugetul public naţional, ce ar asigura o creştere salarială pentru toţi bugetarii salarizaţi conform legii 270 în valoare fixă o 1300 de lei”, a menţionat ministrul Finanţelor.
Măsurile care vin să echilibreze veniturile sunt majorarea accizelor de produsele de tutun cu 25%, a accizelor la alcoolul etilic cu 15% şi majorarea cotei impozitului pe venitul obţinut din dobânzi cu 7% pentru persoane fizice.
,,Pentru 2023 este prognozată o inflaţie de 15.7 la sută, dar spre sfârşitul anului - de 6.7%. Noutatea bună e că ne aşteptăm la o diminuare şi stabilizare a inflaţiei. Acest lucru va permite restabilirea tuturor mecanismelor de finanţare”, a spus Dumitru BUDIANSCHI.
Potrivit ministrului, informațiile precum că Guvernul Republicii Moldova face împrumuturi cu dobânzi exagerate, pentru a finanţa cheltuielile, sunt falsuri.
,,Guvernul doar refinanțează datoria internă, care a fost acumulată de guvernele anterioare. La începutul anului aveam o datorie internă de circa 19 miliarde de lei, pe care am fost nevoiţi să o refinanţăm, pentru a nu crea o gaură bugetară”, a punctat Dumitru BUDIANSCHI.
Emisiunea poate fi urmărită aici.