Actualitate

„Situația îngrijorătoare în stânga Nistrului”. Întreruperile programate de energie ajung la 4 ore pe zi

post-img
Tiraspol

Întreruperile de energie electrică în stânga Nistrului ajung până la 4 ore pe zi. Situaţia energetică este îngrijorătoare, spune Constantin Borosan, secretarul de stat al Ministerului Energiei, după ce Gazprom a refuzat să livreze gaz către transnistreni, începând cu 1 ianuarie 2025.

BFCO

În stânga Nistrului se înregistrează un deficit acut de energie după ce consumatorii casnici din stânga Nistrului au început să se încălzească cu instalații electrice.  

„Deficitul de putere înregistrat pe malul stâng al Nistrului este de circa 30% din necesarul de consum sau 65 MW, enorm pentru sistemul energetic. Sarcina electrică atinge valoarea de 219 MW, în timp de capacitatea maximă de producere la MGRES și CHE Dubăsari însumează acum doar 154 MW”, spune secretarul de stat.

Astfel, durata deconectărilor programate a fost majorată la 4 ore pe zi, începând cu duminică. Pentru deconectări programate, teritoriul regiunii ar fi fost divizat în 16 grupe. Totodată, au fost luate mai multe măsuri de reducere a consumului, inclusiv deconectarea iluminatului stradal și decorativ după ora 20:00. De asemenea, au fost deconectate de la energie sisteme de alimentare cu apă, zone industriale, activități de procesare agricolă, etc.

„Dacă nu va fi deconectat un număr suficient de consumatori, există riscul să cadă întregul sistem, căci rețelele electrice de distribuție de pe malul stâng sunt suprasolicitate. Consumul în sectorul rezidențial a crescut de circa două ori şi a anulat practic efectul reducerii acestuia de la sistarea activității întreprinderilor”, mai spune Borosan. 

Pentru a evita riscul unei situații similare și pe malul drept unde, deocamdată, este acoperit întregul consum de energie electrică, secretarul de stat face apel la folosirea rațională a energiei, mai ales în orele de vârf. 

BFCO

„În continuare este importantă reducerea consumului de energie electrică în orele de vârf dimineața 7-11 și seara 18-23. În mod special seara! O parte dintre activități poate fi mutată în orele de noapte, acolo unde este posibil. Agenții economici care își pot organiza activitatea în orele de gol și au instalate contoare inteligente compatibile beneficiază și de tarif diferențiat, mai mic, în orele de noapte”, explică Borosan. 

Pe 1 ianuarie 2025, Gazprom a oprit livrările de gaze pentru Transnistria și, prin urmare, și pentru Moldgres, care asigură producerea energiei electrice pentru regiune. În lipsa gazului, Moldgres a trecut la producerea pe bază de cărbune, însă stocul ajunge aproximativ până la finele lunii ianuarie. 

În lipsa gazului rusesc, Chișinăul a propus Tiraspolului sprijin în organizarea procesului de achiziție a gazelor naturale, însă Tiraspoltransgaz a refuzat din cauza prețurilor „prea mari”.

Deocamdată, malul drept al Nistrului își poate acoperi consumul de energie electrică  în baza producerii la centralele electrice cu termoficare din Chișinău și Bălți, centrala hidroelectrică de la Costești, sursele regenerabile de energie instalate în toată țara și importul de energie electrică din România, atât în baza contractelor bilaterale cât și de pe bursă.

Totuși, capacitatea de asigurare cu electricitate este de circa 98%. Acest lucru înseamnă că, în orele de vârf, moldovenii trebuie să economisească deficitul de 2%, altfel vor fi deconectări.  

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter