Șoferul care a cauzat accidentul de la Bălți, în urma căruia o fetiță de 8 ani și-a pierdut viața, a trecut cu viteză excesivă pe lângă un echipaj al poliției cu doar 40 de secunde înainte de producerea accidentului. Poliția Republicii Moldova a publicat imaginile înregistrate de camera de bord a mașinii IGP.
Potrivit imaginilor video, șoferul din Porche a ieșit pe contrasens și a trecut pe lângă un echipaj al poliției, după care a evitat culoarea roșie a semaforului. Din nefericire, echipajul de poliție nu a reușit să ajungă din urmă șoferul și să-l stopeze între momentul observării acestuia în trafic și producerea accidentului rutier.
Poliția mai menționează că, în urma verificărilor s-a constatat că șoferul are un istoric semnificativ de încălcări ale regulilor de circulație, documentate de fiecare dată de polițiști. Printre acestea se numără: implicarea în accidente rutiere fără victime, utilizarea vehiculului fără poliță de asigurare, neacordarea priorității pietonilor, depășirea limitei de viteză, nerespectarea semnalelor semaforului și conducerea cu geamurile umbrite ale mașinii. În prezent are 6 puncte de penalizare active.
Amintim, șoferul este plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
Poliția continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și asigurarea că persoana vinovată va fi pedepsită conform legii.