Comisia Europeană a îndemnat autorităţile de la Chişinău să ţină cont de cele două avize recente ale Comisiei de la Veneţia privind reforma justiţiei, într-un moment în care Republica Moldova a deschis negocierile de aderare pe clusterul „Valori fundamentale”, care include statul de drept şi independenţa justiţiei. Declaraţia a fost făcută, astăzi, într-un răspuns oferit TVR Moldova.
MARKUS LAMMERT, purtător de cuvânt al Comisiei Europene: Comisia Europeană ia act de cele două avize recente ale Comisiei de la Veneția privind cadrul de reformă a justiției din Moldova. Progresele înregistrate în domeniul reformei justiției rămân un element-cheie al procesului de aderare a Moldovei la UE. Acestea sunt strâns legate de mecanismele de independență și integritate judiciară, inclusiv în contextul procedurilor de verificare a antecedentelor. Invităm Moldova să țină seama de aceste două avize.
Reacţia vine după ce Comisia de la Veneţia a emis două avize privind reformele din justiţia din Repulica Moldova. În primul, experţii au arătat că extinderea vettingului asupra judecătorilor instanţelor de fond trebuie justificată prin circumstanţe excepţionale şi însoţită de garanţii procedurale suplimentare.
În cel de-al doilea, Comisia a criticat modul accelerat în care au fost adoptate modificările legislative privind numirea membrilor internaţionali ai comisiilor de evaluare, recomandând mai mult timp pentru consultări şi obţinerea unui consens politic.
Citește și: Reacție categorică din partea CSM pe vetting-ul extins: „Trebuie să se oprească aici”Reprezentanții Comisiei Europene au mai afirmat că Executivul de la Bruxellles este pregătit să continue sprijinul acordat Republicii Moldova pentru implementarea reformelor din domeniul justiţiei.