Locuitorii din peste 270 de sate şi oraşe din Republica Moldova îşi aleg astăzi primarii, în cel de-al doilea tur al alegerilor locale generale. Şi oamenii din şapte sate din raionul Soroca participă la scrutin. Este vorba despre cei din localităţile Cosăuți, Tătărăuca Veche, Nimereuca, Rublenița, Vărăncău, Zastânca și Parcani, unde sunt deschise 17 birouri electorale. Până la această oră, prezenţa este de peste 32 la sută.
Şi de această dată, oamenii au venit la vot cu speranţa că primarul pe care câştiga, va fi un bun gospodar şi va rezolva problemele din localitate, multe la număr.
„Nu e un transport de strâns gunoiul. Asta e un mare neajuns pentru mine. Pentru un sac de gunoi eu trebuie să iau maşina, să mă duc acolo în glod şi nevoie. Am votat pentru prosperitate, pentru lucruri bune şi frumoase în satul nostru. Am votat pentru condiţii bune, să trăim şi noi ca la oraş, să avem de toate, drumuri bune, copiii să nu se ducă de acasă, moșnegii să aibă pensie bună”.
Și în orașele Edineț și Râşcani, oamenii spun că au votat cu gândul că noul primar va lucra pentru binele cetăţenilor.
„Am venit să votez pentru o schimbare în oraşul Edineț. Șoselele să fie bune, aspectul mai frumos. S-a făcut dar prea puţin, mai trebuie mai mult de lucrat. Pentru un oraş curat, modern, european pentru continuarea lucrurilor bune”.
Potrivit legislației electorale, în turul doi de scrutin, alegerile se declară valabile dacă participă cel puțin 20 la sută din numărul persoanelor înscrise în listele electorale din localitate. Secțiile de votare rămân deschise până la ora 21.