Politic

„Cu smerenie, dar și cu determinare”. Maia Sandu a intrat de astăzi în exerciţiul funcţiei celui de-al doilea mandat de șef al statului

video

Maia Sandu, preşedinta aleasă a Republicii Moldova, a preluat oficial al doilea său mandat în cadrul unei ceremonii solemne organizate la Palatul Republicii din Chisinau. Pe lângă reprezentanții Parlamentului și ai Curții Constituționale, au fost aproape cinci sute de invitaţi din toate domeniile. Deputaţii din opoziţie au lipsit de la eveniment deşi au fost invitaţi.

BFCO

Maia Sandu, preşedintele ales al Republicii Moldova, a preluat oficial al doilea său mandat, în cadrul unei ceremonii solemne organizate la Palatul Republicii din Chisinau. La ceremonia oficială, pe lângă reprezentanții Parlamentului și ai Curții Constituționale, au fost aproape cinci sute de personalități din toate domeniile. Deputaţii din opoziţie au lipsit de la eveniment deşi au fost invitaţi.

După ce Maia Sandu a fost întâmpinată cu ropote de aplauze, s-a dat startul ceremoniei de învestire în funcția de Președinte al Republicii Moldova.

„Jur să îmi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova. Să respect Constituţia şi legile ţării. Să apăr democraţia şi drepturile fundamentale ale omului”, a spus șefa statului.

După ce a depus jurământul, Maia Sandu a primit colanul prezidenţial de la Domnica Manole.

„Doamnelor şi domnilor, preşedintele Republicii Moldova a intrat de astăzi în exerciţiul funcţiei”, a declarat Domnica Manole, preşedinta Curţii Constituţionale.

„Mi-ați acordat încrederea pentru a continua un drum pe care l-am început împreună acum 4 ani. Primesc acest nou mandat în primul rând cu smerenie, dar și cu determinare. Moldova are un vis și îl vom apăra. Vom câștiga bătăliile rând pe rând, indiferent că vorbim de crize sau de reforme necesare”, a spus Maia Sandu.

În discursul său, preşedintele a caracterizat într-un mod inedit Republica Moldova. Ea a reamintit cât de brutal este războiul de la hotar şi a îndemnat cetăţenii să contribuie la proiectele statului.

„Integrarea europeană e calea noastră spre siguranță și bunăstare, dar să nu o credem un bilet "la clasa business spre paradis", a spus MAIA SANDU.

 
„Nu vor veni francezii să ne facă justiție, danezii să ne colecteze deșeurile sau nemții să ne administreze vămile. Noi suntem stăpâni și responsabili de viața noastră, de țara noastră. Să ne luăm răgaz pentru a ne bucura de sărbători și să ne reapucăm de treabă cu și mai multă sârguință în 2025. 

La fel ca în urmă cu patru ani, Maia Sandu i-a înmânat flori mamei sale în semn de recunoştinţă.

La ceremonia solemnă au fost prezenţi și foşti preşedinţi ai Republicii Moldova.

PETRU LUCINSCHI, fost preşedinte al Republicii Moldova: „Convingerea mea în aceşti patru ani de zile este că s-a făcut un lucru extraordinar. Noi suntem la uşa UE. De aceea, eu cerd că aceşti patru ani trebuie să fie consacraţi dezvoltării în interior”.

IULIAN FILIP, scriitor: „Partea oamenilor din cultură vine în dimensiunea strategică declarată de preşedintă – educaţia. Educaţia strategie de stat. E dimensiunea unde se realizează omul pe care-la şteptăm. Omul valoros, omul realizat care este bun şi în economie, şi la catedră şi ordiunde”.

După ceremonia oficială, președinta Maia Sandu, împreună cu Igor Grosu şi Domnica Manole, au mers la statuia domnului Ştefan cel Mare şi Sfânt și au depus flori.

„Astăzi, am venit să o susţinem pe doamna preşedintă pentru al doilea mandat. Noi o susţinem şi noi toţi trebuie să punem umărul în sprijinul ei pentru că vine ciuma neagră pentru alegerile parlamenatare. Îi doresc succese în noul mandat, să se termine războiul la hotar şi succes întregii noastre ţări.”

„Noi ne bucurăm de preşedintele nostru, îi dorim mult succes în cariera de mai departe pentru că vrem doar binele pentru ţara naostră.”

Victoria Maiei Sandu în alegerile prezidenţiale a fost validată pe 28 noiembrie de Curtea Constituţională din Republica Moldova.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Editor