Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că drona care a intrat recent în spațiul aerian român este rusească iar legislația permite doborârea acesteia.
‘Știm că este rusească, știm exact și intervalul de timp și parcursul pe care l-a avut pe teritoriul românesc‘, a spus șeful statului la Antena 3, citat de Agerpres.
Întrebat dacă această dronă trebuia să fie doborâtă, el a răspuns: ‘După legea pe care Parlamentul a votat-o în primăvara asta, există cadrul legal pentru a doborî și nu trebuie nici președintele să aprobe, nici ministrul, nici șeful Statului Major, trebuie să fie comandantul operațiunii de pază a respectivei zone‘.
‘Tot timpul este o decizie pe care să o iei de la caz la caz, pentru că, în momentul în care tragi după ea, poți să provoci pagube colaterale. Asta e tot ce pot să spun eu în momentul ăsta‘, a adăugat președintele.
Sâmbătă seara, populația din comunitățile aflate în imediata apropiere a nordului județului Tulcea, inclusiv cea din municipiu, zonă aflată la granița cu Ucraina, a primit două mesaje de alertă extremă și a fost îndemnată să se adăpostească în locuri sigure, în contextul în care o dronă rusească a fost detectată în spațiul aerian al României.
‘Drona a orbitat pentru aproximativ 50 de minute, de la nord-est de Chilia Veche, România, spre sud-vest de Izmail (regiunea Odesa, Ucraina, n.red.) și a părăsit spațiul aerian național în dreptul localității Pardina, îndreptându-se către Ucraina‘, se arată într-un comunicat al MApN.
În acest context, aeronave F-16 și Eurofighter Typhoon, pilotate de militari români și germani, au monitorizat zona, până la ora 21:30, și au primit autorizarea de a doborî ținta, potrivit sursei amintite.
‘Aeronavele F-16 au avut contact intermitent cu ținta, vizual și radar, urmărind-o pe tot parcursul evoluției. Piloții au primit autorizarea de a doborî ținta, însă în momentele în care au avut contact direct, au evaluat riscurile colaterale și au decis să nu deschidă focul‘, a precizat purtătorul de cuvânt al MApN, colonel Corneliu Pavel.