Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a declarat că victoria forțelor pro-europene în Republica Moldova este un semnal puternic pentru aderarea la Uniunea Europeană. Consiliul trebuie să aprobe de îndată începerea negocierilor pe capitole.
„Cetățenii moldoveni au transmis un mesaj clar: își doresc un viitor european. Rezultatele arată că, în pofida provocărilor și a campaniilor de manipulare realizate cu scopul de a destabiliza procesul electoral, forțele pro-europene au ieșit învingătoare. Această victorie este una a valorilor: democrație, stat de drept, transparență și solidaritate europeană”, a scris Negrescu pe rețelele sociale.
Eurodeputatul a subliniat că Republica Moldova și, în mod special, președinta Maia Sandu au dat o lecție de democrație și de reziliență lumii occidentale.
„Dar această reușită vine și cu responsabilități: este momentul să se livreze reforme, să se consolideze instituțiile și să se demonstreze că Europa nu este doar un ideal, ci un proiect concret, cu rezultate palpabile pentru cetățeni. În calitate de vicepreședinte al Parlamentului European responsabil de relația cu Republica Moldova îi asigur de tot sprijinul legislativului european”.
Oficialul european a mai spus că Europa și România câștigă, iar Republica Moldova se îndreaptă spre un viitor comun cu Uniunea Europeană. Până la sfârșitul anului 2028 se pot finaliza negocierile de aderare la Uniunea Europeană.
Citește și: REZULTATE PRELIMINARE: După procesarea a peste 99% din procesele verbale, PAS ia o nouă majoritate
Duminică, 28 septembrie, cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot au fost așteptați la urne în cadrul alegerilor parlamentare, pentru a alege Parlamentul R. Moldova. Alegătorii au avut de ales dintre 22 de concurenți electorali.