Justiție

Reexaminarea sau redeschiderea unor cauze la nivel național în urma hotărârilor CEDO. Se modifică termenul în interiorul căruia urmează a fi depusă cererea

post-img
Justiție

Codul de procedură civilă ar putea fi ajustat pentru o mai înaltă claritate, similar prevederilor din Codul de procedură penală și a recomandărilor Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei cu privire la reexaminarea sau redeschiderea unor cauze la nivel național în urma hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului.

Potrivit autorilor unui proiect de lege, modificarea este necesară pentru a preveni redeschiderea procedurilor când acest lucru nu este absolut necesar, protejând astfel securitatea raporturilor juridice, scrie Bizlaw.md.

Aceștia mai spun că, revizuirea unei hotărâri irevocabile produce efecte substanțiale pentru părți, de aceea, legea trebuie să prevadă strict cazurile de admitere a revizuirilor. Atunci când instanțele judecătorești dau o apreciere finală a unei chestiuni, constatarea acestora nu mai trebuie pusă în discuție. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, datorită unor circumstanțe esențiale convingătoare, cum ar fi prezența unui viciu fundamental în cadrul procedurii precedente de natură să afecteze hotărârea pronunțată.

În nota informativă a proiectului se mai menționează că, pentru a aduce în concordanță această modificare rezultă și necesitatea revizuirii art. 450 lit. e) care să stabilească termenul în interiorul căruia urmează a fi depusă cererea de revizuire în baza temeiului de la art. 449 lit. g), acesta calculându-se de la informarea Guvernului Republicii Moldova până la soluționarea cererii de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter