Europa a fost întotdeauna clară: Iranul NU poate dobândi niciodată o armă nucleară” – este poziția exprimată de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Într-o postare pe platforma X, Von der Leyen a subliniat însă imperativul unei soluții negociate – și asta, de urgență. Mesajul a fost transmis după ce șefa Executivului comunitar a discutat cu premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, scrie TVRinfo.
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, i-a convocat pe miniștrii de Externe ai Uniunii la o reuniune specială care va avea loc mâine, pentru a discuta despre evoluția situației din Orientul Mijlociu.
Având în vedere gravitatea contextului, cei 27 sunt invitați să-și coordoneze eforturile pentru a reduce tensiunile, a precizat un oficial al Executivului comunitar.
Ministerul de Externe de la București și-a exprimat profunda îngrijorare, a pledat pentru eforturi diplomatice și pentru o soluție verificabilă privind programul nuclear iranian, bazată pe principiul neproliferării. MAE a reiterat dreptul Israelului de a se apăra și de a-și proteja populația.
Instituția a dat, de asemenea, asigurări că misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României sunt pe deplin mobilizate și pregătite să ofere asistență cetățenilor români care au nevoie de ajutor.