Opt persoane reținute luni într-un dosar de escrocherie și spălare de bani au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile, anunță Procuratura municipiului Bălți. Suspecții ar fi administrat platforme false de tranzacționare a criptomonedelor, prin intermediul cărora ar fi atras bani de la persoane din Statele Unite și Canada, potrivit Procuraturii Generale.
Potrivit procurorilor, grupul criminal ar fi acționat prin intermediul a cinci centre de apel (call-centre), în care suspecții s-ar fi prezentat drept experți în investiții. Aceștia ar fi oferit informații false sau denaturate despre profituri și riscuri, determinând victimele să transfere bani în scheme investiționale frauduloase.
La 9 octombrie, ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și cei ai Inspectoratului de Poliție Bălți, cu sprijinul mascaților din cadrul BPDS „Fulger”, au efectuat percheziții și alte acțiuni de urmărire penală în acest dosar.
Anchetatorii susțin că structura ar fi fost organizată ierarhic, cu atribuții bine stabilite pentru fiecare membru. În urma perchezițiilor au fost ridicate telefoane mobile, calculatoare, suporturi de stocare a informației, carduri bancare, documente contabile și corporative, ștampile și alte obiecte care urmează să fie examinate.
Investigațiile vor fi extinse și în alte jurisdicții, întrucât majoritatea victimelor s-ar afla în afara Republicii Moldova, inclusiv pe continentul nord-american. Procurorii verifică separat și posibila implicare a unor cetățeni străini din Camerun, India, Israel, Nigeria, Georgia și Ucraina.
Ancheta continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea prejudiciului cauzat. Cei opt suspecți beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.