Igor Dodon și colegii săi din PSRM, aflați în vizită la Moscova, s-au întâlnit pe 13 octombrie, cu Ruslan Tatarinov, vicepreședintele Partidului „Rusia Justă”, care a participat la războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. La întrevedere au participat și Aleksandr Vorobiov, deputat al formațiunii în Duma de Stat, precum și alți reprezentanți ai partidului.
Potrivit biografiei publicate de formațiunea rusă, Ruslan Tatarinov a participat la război din 2022 până în februarie 2025. Este colonel în rezervă, fost membru al unității speciale „Viteaz” a trupelor interne ruse și a condus aparatul fracțiunii „Rusia Justă” din Duma de Stat începând din 2011.
În noiembrie 2022, partidul i-a acordat titlul de membru de onoare, după ce acesta și-a anunțat decizia de a pleca voluntar pe frontul din Ucraina.
Tatarinov a susținut public ocuparea teritoriilor ucrainene de către Rusia. Într-un discurs din 2 septembrie 2026, la prezentarea unei cărți despre literatura din Lugansk, acesta a afirmat că Rusia va continua ofensiva pentru a ocupa întregul Donbas și alte teritorii ucrainene. El a descris anexarea regiunilor ucrainene drept o revenire a acestora sub controlul Rusiei.
Partidul „Rusia Justă” a susținut, la rândul său, politica Kremlinului față de Ucraina și participarea militarilor ruși la război. Moscova justifică invazia prin așa-numita „luptă împotriva nazismului”, o narațiune folosită pentru a legitima agresiunea împotriva Ucrainei.
Igor Dodon a anunțat pe 12 octombrie că se află într-o vizită de lucru de două zile în Federația Rusă, împreună cu alți reprezentanți ai PSRM, la invitația Dumei de Stat. Programul include întrevederi cu reprezentanții partidelor ruse cu care socialiștii au acorduri de colaborare: „Rusia Unită” și „Rusia Justă”.
Potrivit lui Dodon, vizita urmărește consolidarea relațiilor interparlamentare și dezvoltarea cooperării politice dintre Republica Moldova și Federația Rusă.