Fostul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a anunțat că a decis să adere la Partidul Acțiune și Solidaritate.
„Alegerile din 28 septembrie sunt, fără exagerare, cele mai importante din istoria recentă a Republicii Moldova. De rezultatul lor depinde dacă mergem înainte pe calea europeană sau dacă riscăm să pierdem aproape tot ce am construit și să ne întoarcem spre izolare, corupție și instabilitate. Este o alegere fundamentală. Pentru direcția țării. Pentru viața noastră de zi cu zi. Pentru siguranța fiecăruia dintre noi", a declarat fostul șef al diplomației de la Chișinău.
„Alături de președinta Maia Sandu și de echipa PAS, am pus în mișcare procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Am obținut statutul de țară candidată. Am lansat reforme esențiale și am deschis uși care păreau imposibil de deschis în trecut. Am muncit zi de zi pentru ca Moldova să fie pașnică, respectată, sigură și prezentă la masa deciziilor europene. Nu am stat pe margine, am fost acolo unde s-au luat deciziile, am negociat sprijin, am construit alianțe și am transformat aspirațiile noastre europene în pași concreți”, a adăugat Nicu Popescu.
„Am semnat și avansat acorduri istorice. Am obținut liberalizarea roamingului, recunoașterea permiselor de conducere în UE, apropierea fără precedent de instituțiile europene. Am deschis piețe, am întărit parteneriate strategice, am apărat interesele țării în dosare diplomatice complicate.”
Potrivit fostului oficial, ceea ce contează acum nu este doar ce a reușit Republica Moldova până acum, „dar ceea ce urmează să facem”.
„Nici eu, nici majoritatea covârșitoare a cetățenilor acestei țări nu vrem să pierdem ceea ce am câștigat prin muncă, prin reforme și prin sacrificii. Vrem să protejăm fiecare pas făcut și să accelerăm drumul nostru spre Europa. Drumul e deschis. Europa ne așteaptă. Totul depinde de noi. Vă îndemn să mergem împreună înainte – cu încredere, cu responsabilitate și cu fermitate. Pentru o Moldovă europeană. Acum – nu peste un deceniu", conchide Nicu Popescu.
Citește și: Multe nume cunoscute, pe lista electorală a PAS la parlamentare
Nicu Popescu a fost cel de-al 14-lea ministru de Externe al Republicii Moldova. Este licențiat în științe politice, relații internaționale al Universității de Stat de Relații Internaționale din Moscova. El deține un master în relații internaționale și studii europene, Universitatea Central Europeană din Budapesta, Ungaria. Este doctor în științe politice, titlul științific obținut la aceeași universitate.
Nicu Popescu a activat la Consiliul European pentru Relații Externe, Biroul din Paris. El a fost consilier pe probleme de politică externă și integrare europeană în Guvernul Filat. Este autor al mai multor publicații și cercetări care vizează politica externă și țările aflate în zone de conflict.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, condus de către Nicu Popescu, a condamnat din primele ore războiul pornit de Federația Rusă împotriva Ucrainei. Începând cu Februarie 2022, a contribuit la gestionarea multor crize generate de războiul din Ucraina: criza refugiaților, criza energetica etc.
Sub mandatul acestuia, la 23 iunie 2022, Republica Moldova a obținut statul de stat candidat la aderare la UE. În ultimul an (2022-2023), ministrul Popescu a reușit să relanseze relațiile bilaterale cu România la un nou nivel, astfel încât datorită inclusiv sprijinul diplomatic al țării vecine, la Chișinău au fost lansate noi proiecte europene.
La 26 decembrie 2023, președintele Maia Sandu i-a conferit lui Nicu Popescu „Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincție de stat.